Vaticanul sustine ca presa prezinta partial si imprecis situatia cu documentele furate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vaticanul susține că presa prezintă parțial și imprecis situația cu documentele furate

[2015-11-11]
Un comunicat dat miercuri de biroul de presă al Sfântului Scaun afirmă că în ultimele zile au apărut în presă informații parțiale și imprecise privind conținutul documentelor confidențiale ce țin de APSA, biroul de administrare a patrimoniului Sfântul Scaun, documente ajunse ilegal în presă. Reiterând faptul că APSA continuă să colaboreze, ca întotdeauna, cu autoritățile competente, comunicatul explică faptul că informațiile ajunse publice sunt folosite pentru a da impresia că instituția a fost folosită pentru activități financiare ilegale.
Autoritatea Judiciară Vaticană, se mai spune în comunicat, a deschis o investigație asupra modalității prin care au fost însușite aceste documente, iar APSA, care nu se află sub investigație, continuă să își desfășoare activitatea după reglementările în vigoare. Tot astăzi, un comunicat al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor descrie insinuările apărute în unele ziare ca "inacceptabile". Congregația - cunoscută și ca Propaganda Fide - se declară în total acord cu linia de reformă a Papei Francisc pentru Curie și angajată în respectarea voinței donatorilor care de-a lungul anilor au contribuit financiar pentru mandatul ei misionar. Propaganda Fide respinge acuzațiile că ar închiria apartamente de lux sau ar deține hoteluri, susținând că toate proprietățile ei, donate Congregației pentru susținerea misiunilor, sunt închiriate la prețul pieței, chiar și sub uneori, pentru cei aflați în dificultate, și în deplină concordanță cu legislația imobiliară italiană. De asemenea se spune că Congregația respectă și legislația italiană privind taxele pe proprietăți.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 733, Ultimul acces: 2026-06-05 05:31:46