Papa Francisc i-a indemnat pe preotii catolici sa renunte la conservatorism si fundamentalismul religios (Adevarul.ro) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa Francisc i-a îndemnat pe preoții catolici să renunțe la conservatorism și fundamentalismul religios (Adevarul.ro)

[2015-11-11]
Papa Francisc își continuă eforturile de modernizare ale Bisericii Catolice. Marți, în cadrul unei conferințe a episcopilor catolici în Florența, Suveranul Pontif a ținut un discurs prin care îi îndeamnă pe membrii clerului să renunțe la fundamentalismul religios și atitudinea conservatoare pe care o adoptă în fața criticilor și a problemelor Bisericii, conform „The Guardian”.
Papa Francisc a dat ca exemplu în această privință opulența bisericii și a unora dintre sacerdoți, precizând că imaginea bisericii ar trebui să fie mai degrabă una „lovită, îndurerată și săracă”, decât cea a unei instituții obsedate de avere și putere.
„În fața problemelor cu care se înfruntă biserica nu este util să căutăm soluții în conservatorism sau fundamentalism, în restaurarea comportamentelor depășite și a formelor care nu mai au capacitatea de a semnificative din punct de vedere cultural”, a spus Suveranul Pontif ca parte a discursului pe care l-a ținut în cadrul conferinței.
„Doctrina creștină nu este un circuit închis incapabil de a genera întrebări, nelămuriri, interogări. Dar (n.r.-doctrina) este vie, este schimbătoare... nu are o față rigidă, are un corp care se mișcă și crește, și o carne fragedă: se numește Iisus Hristos” a mai adăugat liderul religios.
Jurnalistul și scriitorul catolic Austen Ivereigh, autorul lucrării biografice „Marele Reformator” despre Papa Francisc, susține că mesajul acestuia a fost îndreptat în mod clar împotriva Bisericii Catolice Italiene, care este susținută de statul italian și este probabil văzută de către Suveranul Pontif ca fiind prea conformistă și anti-schimbare.
De la înscăunarea sa ca Papă în 2013, Francisc s-a remarcat prin încercarea sa de a oferi o imagine mult mai relevantă a Bisericii Catolice în lumea contemporană, discursurile și acțiunile sale abordând de multe ori teme precum inegalitățile sociale și economice, persecuțiile etnice sau religioase, și nu în ultimul rând, protecția mediului înconjurător.
Totodată, actualul Suveran Pontif a adoptat o poziție mult mai relaxată privind probleme îndelung criticate de Biserica Catolică în trecut, precum căsătoriile între persoane de același sex. Viziunile liberale ale Papei Francisc, și critica sa asupra stilului de viață opulent al clerului catolic, au atras asupra lui critici vehemente ale grupurilor conservatoare din interiorul Vaticanului.
Autor: Ionut Preda

Sursa: www.culte.ro


Contor Accesări: 748, Ultimul acces: 2026-06-10 00:56:46