Partea nevazuta a Bisericii (Contributors.ro)

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,35s...

Ştiri şi Evenimente

Partea nevăzută a Bisericii (Contributors.ro)

[2015-11-13]

Pe Patriarhul Daniel l-am cunoscut în cer. La propriu: eram în avion, însoţind-o pe doamna Annick de Souzenelle, eminent antropolog al religiilor, care tocmai urma să ţină o conferinţă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi. Mitropolitul Daniel de atunci (anul 2000, cred), mi-a făcut o impresie agreabilă, de om cult, de rafinat teolog, cu inteligenţă spirituală, cu simţul umorului. Iată una din părţile mai puţin vizibile ale Bisericii Ortodoxe Române (BOR), mi-am spus. Şi doamna Annick de Souzenelle, ea însăşi trecută de la catolicism la ortodoxie acum mai bine de 60 de ani – astăzi are peste 90 şi este mai tânără ca mine –, a rămas încântată de întâlnire, căci cunoscuse în viaţă ei ceva mărimi ale creştinismului şi ale spiritualităţii contemporane. Nu am mai discutat nicicând de-atunci cu Patriarhul, am evitat, în general, să-i caut pe ierarhii BOR, cu excepţii rarisime, în probleme strict profesionale.
Vădit stingherit, coborât brusc pe pământ, după imense gafe de comunicare, actualul Patriarh Daniel a vorbit zilele trecute într-un video-interviu dat – în premieră – în maşină câtorva ziarişti despre faptul că lumea a pierdut pacea lăuntrică. Iată o expresie cu totul ignorată ulterior în oricare alte luări de poziţie mediatice ale „analiştilor”, ale oamenilor de presă etc. Poate că PF Daniel nu este obişnuit cu presa, ba chiar o tratează uneori cu ostilitate, dar oare ce a vrut să spună amintind despre pacea inimii tocmai în aceste zile febrile, dar triste ca urmare a dezastrului de la Clubul Colectiv (Bucureşti)?? Sunt cumva şi dimensiuni spirituale, nerostite, nevăzute ale acestui dezastru, pe care părintele Patriarh, el însuşi duhovnic, ceea ce nu se prea ştie, a vrut să le amintească?
Habar n-am. Deocamdată, în aşteptarea acelei păci lăuntrice, observ o multitudine de părţi nevăzute ale BOR. Eu însumi am fost suficient de critic la adresa multor neajunsuri ale Bisericii căreia îi aparţin. De aceea am citit cu real interes articolele semnate recent pe această temă în „Adevărul” de domnul Andrei Pleşu, ori de cercetătorii Andrei Găitănaru (vezi textul) şi Petre Guran (vezi textul) chiar pe acest site. O primă concluzie: se poate observa că una din părţile nevăzute cele mai tonice şi mai preţioase ale Bisericii se vădeşte a fi, tocmai în aceste zile, intelectualitatea laică!…
A spune lucrurilor pe nume, a nu te (mai) feri de adevăr, este un câştig pentru Biserică. Poate clericii ori teologii prea „înregimentaţi” ar vrea s-o spună, dar au oprelişti obiective sau subiective, poate că nici nu sesizează anumite aspecte, poate au uitat, vai, îndemnul lui Iisus cel Înviat: „Nu vă fie frică!”. Frică de ierarhia BOR, frică de deteriorarea continuă a „imaginii” Bisericii într-o lume din ce în ce mai meschină şi intolerantă, frică de credincioşi – căci ne consideră prea necopţi, şi chiar suntem în bună măsură! –, dar aceasta nu este firesc să degenereze nici în ipocrizie, nici în ascunderea gunoiului sub preş. Iată de ce intelectualii îmbisericiţi precum Andrei Pleşu, Petre Guran ori Andrei Găitănaru sunt precum sarea pământului în aceste zile de încercări pentru BOR! Şi sunt mulţi alţii care au scris cu bun simţ, asemenea lor, de-a lungul timpului. Laicatul ortodox critică neajunsurile cunoscând binişor, dinlăuntru, întreaga panoplie de vectori văzuţi şi nevăzuţi care acţionează în viaţa BOR. Dar tot ei au apărat Biserica Ortodoxă atunci când s-a pus problema religiei în şcoli, tot ei au aplaudat opera filantropică, din ce în ce mai prezentă în viaţa BOR etc.
Laicatul ortodox onest, uneori critic, este partea nevăzută, nefolosită, mai ales de ierarhi, căci sunt cultivaţi yesmenii, căci este preferată plecăciunea şi „ascultarea” acolo unde nu este cazul. Nu poţi face ascultare atunci când eşti chemat să repari un computer sau să schimbi o roată la maşină – fie preot, fie ierarh al Bisericii nu are ce sfaturi să-ţi dea la acest capitol, decât dacă se pricepe în domeniu. Iată de ce intelectualii Bisericii – unii sunt chiar teologi ori preoţi! – au sesizat adesea după 1989 cum sunt eludate domeniile de competenţă, cum un duhovnic ori un ierarh emite verdicte în subiecte cu totul improprii – vezi chestiunea gazelor de şist, vezi vaccinarea, ori, mai nou, diabolizarea in corpore, fără de nuanţe, a muzicii rock…
Este politicul o zonă improprie Bisericii? În dimensiunea sa socială sau morală, nu. Biserica ar trebui să fie mai îndrăzneaţă, amintindu-şi de versantul său profetic, dacă nu vrea să se creadă că este gata să cauţioneze corupţia. De ce oare nu se vede o acţiune mai hotărâtă în probleme esenţiale ale politicului care interferează cu credinţa, în schimb sunt decoraţi anumiţi politicieni taman în preajma alegerilor, ca să fie dat un anume semnal electoratului? De ce lipseşte Biserica de la gravele apeluri ale istoriei, precum condamnarea comunismului, ori în cazul serioaselor derive de la democraţie – cum a fost tentativa de lovitură de stat din 2012 etc.?? Răspunsurile sunt mai multe: (1) ortodoxia a stat mai totdeauna în istorie sub cizma puterii politice; (2) din prostie şi interes financiar; (3) din laşitate, din comoditate, din lipsă de inteligenţă duhovnicească. Decuplarea totală a Bisericii Ortodoxe Române de politic ar presupune în primul rând ca aceasta să nu mai primească bani de la stat, decât pentru anumite proiecte bine definite (culturale, sociale, cercetare etc.) – iată încă o parte nevăzută şi o imensă şansă…!
Atunci când este scris un comunicat aspru, o replică oficială a Patriarhiei BOR către cineva care a criticat Biserica, este preferată aroganţa în defavoarea tonului calm al unui profesionist, al unui specialist în comunicare. Este şi aceasta o epură terestră la celesta pace a inimii…
În mod evident, unul din aspectele îndelung şi pe bună dreptate criticat este cel privitor la comunicarea BOR. Sunt multe de (re)făcut aici – am veşti încurajatoare, se lucrează deja la o resetare a acestui departament la Patriarhie. Da, bună parte din mass-media ignoră cu metodă orice veste bună despre BOR, cultivând deriva, scandalul, anecdota. Dar în ultimii ani şi Patriarhia BOR şi-a ostilizat partea de presă bine intenţionată care ar putea fi măcar corectă. De ce? Pentru că, dincolo de anumite gafe, nu a existat o strategie de comunicare coerentă, profesionistă. Vă daţi seama ce potenţial imens, nevăzut, există aici, astfel încât, indiferent de ignoranţa sau reaua credinţă a presei, Patriarhia BOR să se comporte imperial, dar părinteşte, informând corect, dar fără a mai ataca, nici măcar ironiza, niciun ziarist, indiferent de derapajele acestuia? Întorcând şi celălalt obraz adică, şi, mai ales, zâmbind…
Ceea ce, iarăşi, nu se observă în privinţa BOR este că, în realitate, lucrurile s-au schimbat enorm în ultimii 25 de ani. Şi noi, cei din Biserică uităm asta, adesea, unde eram în 1989 şi unde am ajuns! Un singur exemplu: uluitoarea dezvoltare a BOR în diaspora, un aspect prea puţin cercetat, în mediile intelectuale, deloc analizat în media românească. Cu consecinţe văzute şi nevăzute nu numai la nivel spiritual, ci şi cultural, ba chiar în ceea ce priveşte politica internă şi externă a ţării. Ce important ar fi ca în locul unor articole ieftine despre BOR, cum sunt majoritatea în presa românească, să găsim, de pildă, măcar de câteva ori pe an şi studii serioase cu privire la impactul acesta pozitiv în diaspora al creştinismului ortodox (dar şi al altor culte recunoscute de stat), cu totul ignorat, din păcate. Cine să o facă şi unde, mă întreb?
Sunt mii de absolvenţi de teologie ortodoxă din 1990 încoace, dar la nivel de cercetare BOR stă în continuare foarte, foarte prost. Avem oameni cu dublă specializare: teologi şi, totodată, matematicieni sau fizicieni, teologi şi economişti, teologi şi istorici, teologi şi lingvişti etc. etc. Câte din aceste persoane, dintre care, unii, admirabili, fac cercetare? Câţi au loc în universităţi şi în institutele de cercetare româneşti? Oare n-ar fi timpul ca BOR să investească mai puţin în construcţia de biserici, schituri şi mănăstiri, şi mai curând în această imensă parte nevăzută a sa, fără a mai aştepta nimic de la statul român!? Un institut de cercetare creştin ortodox care să încurajeze toate domeniile cunoaşterii academice ar putea fi, în timp, cel puţin la fel de important precum catedrala patriarhală!…
Că sunt multe de făcut, este limpede. Ceea ce se uită însă şi, din nou, este mai puţin vizibil, este că Biserica Ortodoxă, contaminată de veşnicie, acţionează în general în ritmurile unui metabolism mai amplu, în registrul unor unităţi de timp mai lungi. Concret, BOR nu se poate decupla de celelalte Biserici Ortodoxe – poate că am vrea să facem paşi mai rapizi acolo unde chiar este nevoie, dar, din păcate (dar şi din fericire!), nu putem decât laolaltă, în simfonie cu ceilalţi ortodocşi. La nivel de mentalitate, ortodocşii români par ceva mai aproape de catolici decât grecii sau ruşii. Mişcările spectaculoase nu sunt însă la locul lor atunci când cerem în media ori pe stradă, pauşal, „deschidere” – nici măcar în privinţa Bisericii Catolice, cu atât mai puţin referitor la Biserica Ortodoxă. Iată de ce intelectualii care nu prea au de-a face cu realităţile spirituale ale Bisericii, dar îşi dau cu părerea pornind doar de la ceea ce se vede în imediat, ar trebui să cântărească mai atenţi astfel de cerinţe radicale de „modernizare”, lipsite de orice suport. Schimbând ceea ce este de schimbat: uitaţi-vă ce greoi se mişcă administraţia UE şi are încă avantajul tinereţii…
La scara veşniciei, unde chiar nu contează câteva sute de ani, sunt convins că şi Biserica Ortodoxă Română va deveni aşa cum ne-o dorim cu toţii… după pacea din inima fiecăruia. Dar asta înseamnă să recurgem cu fermitate şi la potenţialul de onestitate, la potenţialul de creativitate – în limitele nicicând epuizate ale tradiţiei şi ale canoanelor –, la potenţialul de îndrăzneală, la potenţialul de încredere în aproapele, ca primă treaptă spre iubire, la potenţialul de generozitate, la potenţialul de inteligenţă spirituală, la potenţialul de zâmbet. Toate aceste nevăzute ale Bisericii care împreună cu dimensiunile liturgice, teologice ori spirituale reprezintă infinit mult mai mult decât ceea ce se vede fac parte din căutarea împărăţiei, celelalte ni se vor adăuga nouă.
Atenţie, însă! Dezechilibrele generate de această lume bruiază nu numai pacea lăuntrică, ci şi nevăzutele Bisericii – iată de ce intelectualii oneşti care vorbesc dinlăuntrul creştinismului trebuie astăzi ascultaţi.
Autor: Marius Vasileanu

Sursa: www.culte.ro

Contor Accesări: 713, Ultimul acces: 2026-06-07 07:08:21

Timp total: 0,35s...

[]:1