400 de ani de teologie și cultură la Kiev[2015-11-12]Cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la înființarea Academiei lui Petru Movilă de la Kiev, Biserica Ortodoxă din Ucraina s-a îmbrăcat în haină de sărbătoare, prăznuind realizările acestei renumite școli de teologie, care a dat Ucrainei, dar și altor țări ortodoxe, nu doar clerici temeinic pregătiți, ci și sfinți cuvioși, ierarhi și mărturisitori.Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la aceste manifestări aniversare de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoțit de pr. Eugeniu Rogoti, după cum informează Ziarul Lumina. Manifestările au început duminică, 08 noiembrie 2015, când, după stilul calendaristic iulian, este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. În această zi, delegații Bisericilor Ortodoxe Autocefale, sosiți la Kiev, au slujit împreună cu ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina în Biserica Adormirii Maicii Domnului din Lavra Pecerska, accentuând unitatea Ortodoxiei universale. În cuvântul rostit după încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon de Filipopolis, reprezentantul Patriarhiei Antiohiei și a întregului Orient, a subliniat importanța coliturghisirii panortodoxe, precum și cutezanța cu care poporul ucrainean își apără identitatea creștin-ortodoxă, în fața provocărilor contemporane. În ziua de 9 noiembrie 2015, când în Ucraina se săvârșește pomenirea Sfântului Cuvios Nestor Cronicarul, monah din Lavra Pecerska, ocrotitorul învățământului teologic din Ucraina, Sfânta Liturghie a fost săvârșită, în biserica principală a lavrei kievene, de Preafericitul Părinte Onufrie, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine. Împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina au slujit ierarhi și preoți reprezentanți ai Patriarhiilor Constantinopolului, Antiohiei, Ierusalimului, României, Bulgariei și Georgiei, ai Bisericilor Ortodoxe din Cipru, Grecia, Polonia, Cehia și Slovacia. Cei mai mulți dintre ierarhii ucraineni au participat, de asemenea, la Liturghia din ziua ocrotitorului învățământului teologic ucrainean. La finalul Liturghiei, soborul de ierarhi și preoți a participat la un Te Deum în fața icoanei sfinților Academiei. După slujba de mulțumire, Preafericitul Părinte Onufrie a salutat reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Autocefale și i-a felicitat pe profesorii și studenții teologi cu ocazia aniversării Academiei kievene. Au luat apoi cuvântul reprezentanții Patriarhiei Ecumenice, ai Patriarhiei Antiohiei și a Întregului Orient și ai Patriarhiei Ierusalimului, care au transmis salutul Întâistătătorilor lor și felicitările cu ocazia manifestărilor aniversare atât Preafericitului Părinte Onufrie, cât și rectorului Academiei, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Antonie. După slujbă a urmat o scurtă conferință de presă, în cadrul căreia Preafericitul Părinte Mitropolit Onufrie al Kievului și întregii Ucraine le-a vorbit jurnaliștilor despre importanța sărbătorii școlii teologice kievene, dar și despre prezența la aceasta a reprezentanților Bisericilor Ortodoxe Autocefale. A urmat o conferință în sala unei biserici din Lavra Pecerska, în cadrul căreia a fost prezentat filmul documentar dedicat jubileului de 400 de ani al Academiei Teologice din Kiev, realizat de prorectorul instituției, profesorul de istorie bisericească Vladimir Burega. În cadrul aceleiași conferințe au fost citite mesajul Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, și mesajul președintelui Ucrainei, Petro Poroșenko, iar reprezentantul Patriarhiei Georgiei a citit mesajul Întâistătătorului Bisericii Georgiei. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căruia este subliniat rolul Sfântului Ierarh Petru Movilă în viața instituției kievene, dar și în viața Bisericii Ortodoxe universale, prin lucrarea sa dogmatică principală: Mărturisirea de credință ortodoxă. IPS Arhiepiscop Casian a afirmat că, prin lucrarea ei de-a lungul secolelor, Academia Teologică dinâKiev este o Sorbona a Ortodoxiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 745, Ultimul acces: 2026-06-02 09:56:21
|
Timp total: 0,59s...
[]:1