Actiune social-filantropica la Arad - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Acțiune social-filantropică la Arad

[2015-11-14]
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, prăznuit de Biserica Ortodoxă la 13 noiembrie, devine an de an un eveniment așteptat cu bucurie duhovnicească de către toți credincioșii arădeni.
În contextul declarării anului 2015 An omagial al parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii, Asociația Filantropia Arad, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, a desfășurat o activitate social-filantropică cu toți copiii Centrului de Zi Nașterea Maicii Domnului, coordonat de către Sectorul Social Filantropic și Misionar al eparhiei arădene, și cu copiii Centrului de Plasament Oituz – Arad, centru care face parte din structura organizatorică a Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, după cum informează Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului.
După Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala arhiepiscopală Sfânta Treime din municipiul Arad de către ierarhul arădean alături de un ales sobor de preoți, copiii s-au închinat în fața frumoasei racle de argint care adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Ioan Hrisostom.
După ce s-au închinat sfintelor moaște, copiii s-au rugat Sfântului Ioan Gură de Aur pentru înțelepciune, sănătate și pentru familia lor. Sfântul ierarh a fost un supranumit ambasadorul săracilor datorită faptului că a fost un organizator neîntrecut al asistenței sociale, un iubitor și ajutător al copiilor sărmani și necăjiți. Copiii au aflat mai multe despre viața sfântului ierarh de la părintele consilier Gabriel Mariș, coordonatorul acestei activități. După ce s-au rugat în catedrală, aceștia au primit în dar iconițe, calendare și dulciuri din partea Arhiepiscopiei Aradului.
Activitatea s-a finalizat cu o delicioasă agapă la o cofetărie din oraș, unde copiii celor două centre sociale au putut să stabilească frumoase prietenii.
Asociația Filantropia Arad este o organizație non-guvernamentală fondată în anul 2012, sub patronajul Arhiepiscopiei Aradului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului. Centrul de zi Nașterea Maicii Domnului urmărește prevenirea excluderii sociale a copiilor din familiilor cu risc crescut de izolare socială sau aflate în incapacitate de a oferi condiții minimale de subzistentă, creștere și educație, printr-un program de servicii educaționale, sociale, psihologice și medicale oferite în cadrul centrului. Centrul oferă copiilor din medii defavorizate condiții de educație și „control social” după orele de școală.
Prin realizarea obiectivelor sale, Asociația Filantropia Arad urmărește să sprijine Biserica Ortodoxă Română în lucrarea ei social-filantropică săvârșită pentru oameni și comunitățile lor, în spiritul învățăturii creștine.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 776, Ultimul acces: 2026-06-09 13:35:16