„Stihuri și cântări”, la a VII-a ediție - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

„Stihuri și cântări”, la a VII-a ediție

[2015-11-16]
Asociația Părinți pentru Ora de Religie din Sectorul 3 al Capitalei a susținut, duminică seară, 15 noiembrie 2015, a șaptea ediție a spectacolului-eveniment, intitulat Stihuri și Cântări. Magda Catone, Ana Calciu și Tomi Cristin, cunoscuți actori de la Teatrul Național din București, alături de copiii de excepție ai Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul - Dristor au prezentat un program de poezii și cântece religioase, informează TRINITAS TV.
Evenimentul a fost găzduit de BisericaSfințiiApostoli Petru și Pavel din Protoieria Sector 3 Capitală.
„De fiecare dată când suntem primiți într-o biserică cu acest eveniment mi se pare că întâlnesc o căldură cum nu am mai întâlnit în altă parte și îmi dau seama că această căldură și acest suflet românesc este peste tot și că nu trebuie să ne facem griji. Întâlnesc și tineri și bătrâni, oameni de toate vârstele și de toate profesiile care sunt deschiși spre noi, spre arta noastră, spre mărturisirea noastră ortodoxă și lucrul acesta îmi dă o bucurie”, a mărturisit actorul Tomi Cristin.
În cadrul evenimentului a fost lansată și o carte de versuri creștine pentru copii. Volumul intitulat Să-L slăvim pe Dumnezeu împreună, a profesorului Petru-Demetru Popescu, a apărut recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române.
„Astăzi am dorit să facem și lansarea de carte a profesorului Petru-Demetru Popescu. Este cunoscut de enoriașii parohiei din copilărie de când citeam cărțile dumnealui de istorie, dar este cunoscut și pentru faptul că a venit de mai multe ori în parohia noastră la întâlniri cu tinerii, la cateheze și este iubit de tinerii parohiei”, a menționat Pr. Protopop Florin Nectarie Busuioc de la Protopopiatul Sector 3 Capitală.
La spectacolul-eveniment Stihuri și Cântări au fost prezenți, alături de enoriași ai Parohiei din cartierul bucureștean Dristor, elevi, părinți, studenți și profesori de Religie.
Evenimentul s-a realizat cu sprijinul substanțial al Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul- Dristor și al Protoieriei Sector 3 Capitală.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 841, Ultimul acces: 2026-08-05 17:53:32