Bilanţ pentru proiectul „Identitatea românească în lume”[2015-11-17]Sala I. G. Coman a Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a găzduit marţi, 17 noiembrie 2015, seminarul de încheiere a proiectului Identitatea românească în lume, informează TRINITAS TV. Acesta a fost finanţat de Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), prin programul Mihai Eminescu, destinat reprezentanţilor mass-media.În cadrul proiectului Identitatea românească în lume, şase reporteri ai Radioului Trinitas au vizitat 39 de comunităţi româneşti din Marea Britanie, Austria şi Italia. S-au realizat cu acest prilej 222 de interviuri şi 42 de reportaje. „Este în primul rând o dare de seamă pe care o facem în faţa dumneavoastră, nu legat de un proiect care vizează rezolvarea problemelor din diaspora, pentru că proiectul nostru este un demers jurnalistic. Deci, noi semnalăm probleme, noi le prezentăm, şi urmează ca autorităţile competente, precum Biserica, să găsească soluţii în acest sens. Românii se întâlnesc de cele mai multe ori duminica, se întâlnesc la Biserică şi atunci când au o problemă personală sau în relaţia cu autorităţile apelează la Biserică”, a precizat Cons. Ciprian Olinici, Director Radio Trinitas. Imaginea pozitivă a românilor în diaspora şi problemele legate de afirmarea identităţii au fost mediatizate prin intermediul rubricii Români de lângă Români şi a emisiunii Dialogurile TRINITAS. Pe parcursul desfăşurarii proiectului au fost încheiate parteneriate de cooperare cu 10 instituţii media, culturale şi din domeniul educaţiei. Proiectul Identitatea românească în lume a avut ca obiectiv general promovarea imaginii pozitive a românilor din Diaspora şi sprijinirea măsurilor pentru afirmarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 844, Ultimul acces: 2026-09-23 10:44:17
|
Timp total: 0.03s...
[]:1