Cerc pastoral-misionar la Parohia Arad-Centru - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cerc pastoral-misionar la Parohia Arad-Centru

[2015-11-19]
În sala de festivități a Parohiei Arad-Centru, a avut loc joi, 19 noiembrie 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, întrunirea preoților aparținători Cercului pastoral-misionar nr. 1, coordonat de părintele Ioan Tulcan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad. La întrunire au luat parte și părintele Iustin Popovici, consilier cultural, și părintele Flavius Petcuț, protopop al Aradului, după cum ne-a mărturisit Diac. Vlad Oneț.
Părintele decan a adresat celor prezenți un cuvânt de salut și a prezentat tema stabilită în contextul Anului omagial dedicat misiunii parohiei și mănăstirii azi, pe care o va dezbate părintele Teofan Mada, vicar administrativ la Centrul eparhial.
Părintele Emil Roman a făcut o scurtă introducere privind tratarea acestei teme de către o persoană din cadrul cinului monahal în fața clericilor de mir, menționând rațiunile pentru care Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a aprobat desfășurarea cercului misionar cu tema propusă.
Referatul susținut de părintele vicar a avut ca temă Misiunea mănăstirii azi, referat prezentat sub aspect sacramental-liturgic, misionar, cultural-educațional, social-filantropic și administrativ-gospodăresc.
După această prezentare au urmat dialoguri între preoți pe marginea referatului susținut, prezentând fiecare aspecte din experiența pastorală personală și legăturile de bună colaborare între mănăstirile și parohiile din părțile Aradului, precum și experiențele spirituale semnalate de credincioșii care efectuează pelerinaje atât la mănăstirile din țară cât și din afara țării.
Întâlnirea s-a încheiat prin stabilirea datei următorului cerc pastoral: 08 decembrie 2015, Parohia Arad-Faleza Sud.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 740, Ultimul acces: 2026-06-09 19:56:10