Privind la elevii mei, îi văd pe viitorii ex-catolici

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Privind la elevii mei, îi văd pe viitorii ex-catolici

[2015-11-22]

Mary Deturris Poust
Traducător: Radu Capan
Teme: Familie Învăţământ
Etichete: Şcoala

Când vine vorba de adolescenţi, te aştepţi la ochi daţi peste cap şi apatie, dar pune-i la o oră de religie după o zi lungă de şcoală, cam când le-ar fi ora de masă, şi vei vedea un nivel de dezinteres ce te va face să vrei să te urci pe pereţi. Cu aşa ceva ne-am confruntat la un moment dat eu şi soţul meu.

Scena nu era nici nouă, nici neaşteptată. Predaserăm aceloraşi copii şi în anul anterior, fiind vorba de un program de doi ani care culmina cu primirea Mirului primăvara. Dar eu aş pune pariu că apatia lor nu are atât de mult de a face cu vârsta, cât cu lipsa temeliilor catehetice. Am folosit toate trucurile indicate în cărţi - de la activităţi de grup la sesiuni de întrebări, ba chiar i-am mituit cu brioşe de exemplu - pentru a-i face pe aceşti copii să mă asculte când le vorbesc despre Liturghie, despre Evanghelie, despre frumoasele învăţături şi tradiţii catolice. Şi totuşi, an de an, când se întorc fără chef la ore, ajung să fiu bucuroasă dacă jumătate dintre ei îşi amintesc "Tatăl nostru".

Când mă uit la aceşti copii - indiferent de vârstă, indiferent dacă au mers la şcoli catolice sau de stat - am impresia că văd 75% dintre viitorii ex-catolici.

Vina cade în mare parte pe Biserică, aceea care, de decenii bune, i-a lăsat pe părinţii acestor copii să trăiască înfometaţi spiritual, făcându-le o cateheză slabă în tinereţe şi oferindu-le predici care nu au reuşit să îi provoace şi să îi implice ca adulţi. După cum le spunea Papa Francisc preoţilor la o hirotonire anul acesta: "Fie ca predicile voastre să nu fie plictisitoare; fie ca predicile voastre să atingă inimile oamenilor pentru că vin din inima voastră". Unii ar putea spune că în ciuda predicilor plate, Preasfânta Euharistie ar trebui să fie suficientă pentru a-i atrage pe oameni, dar cum ar putea să fie aşa dacă oamenii nu au înţeles puterea şi minunăţia acestui Sacrament, dat fiind că nimeni nu i-a învăţat aşa ceva, nici de la catedră, nici de la amvon?

Oamenii sunt înfometaţi, da, dar înainte să ajungă să alerge la Isus în Euharistie, trebuie să meargă într-o parohie, duminică de duminică, şi să asculte cuvintele care le hrănesc spiritele secătuite şi să găsească o comunitate care le aminteşte că nu sunt singuri. Ca persoană ce sunt invitată să vorbesc şi să ţin zile de reculegere, vă pot spune, din experienţa mea personală şi din întâlniri cu alţi catolici din toată ţara, că nu prea se întâmplă aşa în parohiile din Statele Unite ale Americii. Unele comunităţi fac lucrurile aşa cum trebuie, dar din păcate sunt excepţii şi nu norma.

Şi atunci oamenii merg în alte părţi. Poate la biserica neconfesională de mai sus de pe stradă, unde predica este captivantă şi relevantă, iar comunitatea implicată total, în mor ironic formată predominant din foşti catolici. Nu au Euharistia, dar sunt oameni ce se simt hrăniţi şi de aceea se întorc acolo, săptămână de săptămână. Când mergi duminică la Liturghie, încearcă să o trăieşti din perspectiva unui nou venit şi întreabă-te: dacă aceasta ar fi prima şi singura ta experienţă catolică, ai mai reveni?

Pe vremea când am scris "Manualul pentru to(n)ţi despre Catehismul Catolic" (Complete Idiot's Guide to the Catholic Catechism), am auzit acelaşi refren spus de catolicii adulţi rupţi de credinţă: "De ce nu am învăţat toate acestea în tinereţe?" Mulţi dintre ei au fost crescuţi în ceea ce eu numesc "Era Colajelor", cu decupat şi lipit imagini cu Isus, dar cu prea puţine informaţii de bază despre lucrurile care te hrănesc pentru o viaţă întreagă, despre frumuseţea unei credinţe vii înflăcărate. Personal, îi sunt recunoscătoare mamei mele pentru că m-a ajutat să depăşesc prăpastia dintre educaţia mea religioasă oficială şi credinţa mea personală, şi de aceea ştiu că pentru a schimba Biserica trebuie să pornim în primul rând de la familiile noastre.

Cateheza trebuie să înceapă atrăgând familiile în această lucrare de formare, făcându-le să se simtă bine primite, dându-le mult mai mult decât buletine parohiale prin poştă. Doar când simt că aparţin Bisericii vor avea deschiderea de a-şi însoţi spiritual copiii şi a îmbrăţişa calea credinţei ca adulţi. Când vom face astfel, îşi vor aduce copiii cu ei, iar formarea în credinţă nu va mai fi văzută ca un certificat de obţinut pentru a putea primi un Sacrament, nici ca o "absolvire" în spaţiul religiei, ci ca un prim pas într-o călătorie pe viaţă.

Desigur, adolescenţii vor fi adolescenţi. Tot îşi vor da ochii peste cap şi vor răspunde la întrebări cu o tăcere de mormânt, dar în spate la toate acestea va fi o temelie a unei credinţe reale, o cunoaştere dătătoare de viaţă despre faptul că sunt iubiţi fără măsură de Dumnezeu care i-a creat, i-a mântuit şi îi aşteaptă. Cred că aceşti copii care vin la orele noastre şi se comportă de parcă nu le-ar păsa deloc de religie au o disperată nevoie de Dumnezeu, asemenea părinţilor lor. Dacă nu găsim o cale să îl facem pe Dumnezeu real şi relevant vieţilor lor, El va rămâne o idee abstractă, la care reflectezi distant şi nu care te implică, ceea ce va fi o pierdere nu doar pentru ei, ci pentru noi toţi.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 914, Ultimul acces: 2026-09-22 10:57:40

Timp total: 0.04s...

[]:1