Hramul Mănăstirii rumâneșci din Mălainița - Valea Timocului[2015-11-22]În ziua de 21 noiembrie 2015 a fost sărbătorit hramul Mănăstirii rumâneșci din Mălainița Valea Timocului, care și-a serbat ocrotitorii pe stil vechi: Soborul Sfinților Arhangheli.În această zi de sărbătoare duhovnicească, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Părintele Boian Aleksandrovici, protopop al Daciei Ripensis și Vicar al Timocului, înconjurat de un sobor de preoți din care au făcut parte Părintele Mihai Zorilă, consilier economic al Eiscopiei Severinului, Părintele Ștefan Șarampoi, paroh al Șipicovei, Părintele Doru Ovidiu Ursu, paroh al Borului și Gorneanei, Părintele Petru Hogea, paroh al Nigocinului și Părintele Cătălin Lăudat, paroh al Bobovei. Răspunsurile liturgice au fost date de către Maica Iustina Popovici, stareța Mănăstirii Sfânta Ana din Orșova, împreună cu alte două maici. În cuvântul de învățătură rostit, Părintele Boian Aleksandrovici a vorbit despre neascultarea și căderea lui satana: Cel mai mare dintre îngeri a căzut din cauza mândriei și a neascultării. Unde se află acum? Se află în iad din cauză că nu vrea sa recunoască greșeala și nu vrea să se pocăiască. Noi toți trebuie să urmăm exemplum Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astăzi, suntem martorii lucrurilor urâte care se întâmplă în lumea întreagă din cauză că mulți s-au umplut de mândrie și neascultare, uitând de Dumnezeu și departându-se de El, iar depărtarea de Dumnezeu ne apropie de iad. Noi, toți, trebuie să ascultăm și să ne ținem cât mai aproape de Dumnezeu prin Biserica Lui, pentru că prin apropierea de Dumnezeu ne apropiem și de Rai. După Sfânta Liturghie, a fost sfințită pictura pridvorului bisericii mănăstirii. Bucuria credincioșilor a fost întregită și pentru faptul că au avut prilejul să se închine Sfântului Lemn din Crucea Domnului și moștelor Sfântului Apostol Andrei care au fost aduse cu această ocazie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 782, Ultimul acces: 2026-06-01 01:57:16
|
Timp total: 0,47s...
[]:1