Intrarea în Biserică a Maicii Domnului prăznuită în Parohia Palota din Episcopia Oradiei[2015-11-22]Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie 2015, a constituit un binecuvântat moment de prăznuire duhovnicească pentru una dintre cele mai noi comunități parohiale din Episcopia Oradiei, Parohia Palota, localitate aparținătoare de comuna Sântandrei, aflată în zona metropolitană a cetății Oradiei, care și-a serbat hramul, a precizat Pr. Cristian Rus.În această zi de sărbătoare, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei s-a aflat în mijlocul comunității de credincioși care a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în paraclisul amenajat pentru slujire în vecinătatea noii biserici parohiale aflată în construcție cu hramurile Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Chiriarhul Oradiei a fost întâmpinat de copii, tineri și credincioși ai parohiei, precum și de autoritățile locale. Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea și tineri din localitate. După citirea Pericopei Evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, ierarhul Oradiei a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit celor prezenți despre importanța praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, subliniind rolul covârșitor al Preacuratei Fecioare Maria în istoria mântuirii neamului omenesc, ca Maică a Domnului, Născătoare de Dumnezeu și Maică a Bisericii: Sărbătoarea de astăzi, Intrarea în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, hramul principal al noii biserici din Palota, este una dintre sărbătoarile pe care Biserica Ortodoxă le are în cursul anului bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria, sărbătoare care face ca strălucirea duhovnicească de taină a Postului Nașterii Domnului, în care ne aflăm, să sporească în intensitate în sufletele credincioșilor. Ceea ce s-a întâmplat cu Fecioara, ea fiind singura persoană umană din toată istoria umanității pe care Dumnezeu a ales-o și din care Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, urmează în viața de har a Bisericii să se actualizeze, prin lucrarea Duhului Sfânt, în fiecare creștin în parte, chemat la sfințire, la sfințenie, la transformare, la a deveni templu al harului Duhului Sfânt. Fecioara Maria, Maica Domnului, fiind Născătoarea de Dumnezeu și Maica Mirelui Bisericii, ea este și Maica duhovnicească a trupului tainic al Mântuitorului Hristos, care este Biserica, Ierusalimul cel Nou, Cetatea cea Sfântă care s-a pogorât din cer, Maica noastră, a tuturor creștinilor, a mai spus Preasfinția Sa. La finalul slujbei, părintele paroh Cosmin Laviniu Lascu a adresat cuvântul de bun venit ierarhului orădean și a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența și slujirea în mijlocul credincioșilor din Palota, an de an, începând din anul 2010, și pentru aleasa purtare de grijă. În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie a felicitat pe părintele paroh, autoritățile locale și pe credincioșii parohiei Palota pentru dragostea și râvna sfântă de care dau dovadă față de Biserica dreptmăritoare, dar și pentru lucrările de construcție a noii biserici ce înaintează, de la un an la altul, în ciuda greutăților și încercărilor din vremurile pe care le trăim, adresând un îndemn părintesc la continuarea și intensificarea muncii la zidirea noului sfânt lăcaș, pentru a fi cât mai curând finalizat, spre slava lui Dumnezeu și folosul duhovnicesc al dreptmăritorilor creștini din această enorie. În localitatea Palota nu a existat niciodată biserică ortodoxă, aici ființând o puternică comunitate catolică, de etnie germană și maghiară, având o bazilică de proporții monumentale. În ultimii ani, în acest sat s-au stabilit peste 50 de familii ortodoxe, care erau nevoite să frecventeze biserica ortodoxă din centrul de comună, Sântandrei. Astfel că, la inițiativa Preasfințitului Părinte Sofronie, în 16 martie 2010 s-a înființat o parohie ortodoxă în Palota, iar tânărul părinte Cosmin Laviniu Lascu a fost încredințat să construiască o biserică nouă, în stil bizantin, după modelul Catedralei mitropolitane grecești din Atlanta, Georgia. Piatra de temelie a noii biserici a fost așezată la 3 noiembrie 2011 de către Preasfințitul Părinte Sofronie. Prin jertfa credincioșilor și cu sprijinul autorităților locale, în anul 2013 s-a reușit executarea săpăturilor și turnarea fundației sfântului lăcaș, până la cota zero, iar în anul 2014, a început construcția propriu-zisă, zidurile fiind înălțate până la cota plus 4 metri. În acest an, 2015, lucrările au avansat prin zidirea stâlpilor de susținere a construcției și pregătirea pentru executarea centurii superioare, precum și turnarea trotuarelor laterale de jur împrejurul bisericii, pentru drenajul apelor pluviale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 791, Ultimul acces: 2026-06-10 04:15:53
|
Timp total: 0,43s...
[]:1