În Bangladesh se cere dreptate pentru pr. Parolari - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

În Bangladesh se cere dreptate pentru pr. Parolari

[2015-11-22]
Aproximativ 200 de creştini, musulmani şi hinduşi din Bangladesh au protestat sâmbătă în faţa clubului naţional de presă din Dhaka, cerând să se facă dreptate după atacul împotriva unui catolic italian în Dinajpur, pe 18 noiembrie. Militanţi din Statul Islamic au revendicat atacul asupra preotului Piero Parolai, de 64 de ani, membru al Institutului Pontifical pentru Misiuni Străine (PIME) şi medic care activează în ţară din 1985. Lucra la spitalul Sf. Vincent al Bisericii Catolice, fiind atacat când venea pe bicicletă la spital pentru a trata doi tineri răniţi. A fost împuşcat de un individ aflat pe motocicletă. Cu o lună înainte, un pastor protestant, Luke Sarker, a fost atacat în Pabna. Ambii au supravieţuit atacurilor.
Unul dintre protestatarii hinduşi, Rana Dasgupta, a spus că este trist ce s-a întâmplat. A criticat atacarea pr. Parolari, subliniind că acesta îşi sacrifică viaţa pentru acte caritabile. "Este o ruşine pentru noi", a spus el, adăugând că mai sunt şi alţi preoţi care au primit astfel de ameninţări. A avertizat că dacă situaţia persistă, este pusă în pericol însăşi democraţia în Bangladesh. Demonstraţia a fost organizată de Asociaţia Creştină din Bangladesh (BCA) şi de alte grupări creştine. Pe pancartele purtate se putea citi printre altele "Nu ucideţi invocând religia" şi "Străinii sunt prietenii noştri". În opinia secretarului general al BCA, Nirmal Rozario, creştinii sunt cei mai persecutaţi. Guvernului nu îi pasă, aşa că infractorii se simt încurajaţi să îi atace.
În fapt în Bangladesh există o istorie de abuzuri împotriva creştinilor, fără vreo rezolvare. "Acum dorim dreptate pentru atacul asupra pr. Piero", a spus Nirmal. În ultimele săptămâni aproximativ zece pastori protestanţi au primit mesaje cu ameninţări cu moartea. Unul dintre mesaje spunea astfel: "Mănâncă ce îţi place mai mult. Mai ai doar 5 zile. Nu mai mult." Pastorul, care a cerut să i se păstreze anonimitatea, a spus că după un astfel de mesaj nu mai poate ieşi nicăieri. Benedict Alo D'Rozario, director executiv al Caritas Bangladesh, participant de asemenea la protest, a spus că misionarii PIME şi ceilalţi preoţi slujesc dezinteresat oamenii. Activitatea lor umanitară nu discriminează după religie, dar totuşi cad victime şi sunt persecutaţi.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 810, Ultimul acces: 2026-09-21 07:41:19