Concert umanitar pentru 30 de copii defavorizati - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Concert umanitar pentru 30 de copii defavorizați

[2015-11-24]
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Corul de copii Anastasis de la Parohia Înălțarea Domnului din municipiu, condus de părintele Lucian-Constantin Mileșan, a susținut Sâmbătă, 21 noiembrie 2015, un concert umanitar, în comuna Vulcana-Băi, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Evenimentul a fost organizat de Asociația Blockstart, împreună cu școala și primăria din localitate, cu scopul ajutorării unor copii defavorizați. Astfel, peste 30 de copii din comună, proveniți din familii cu o situație financiară redusă, vor primi încălțăminte de iarnă.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a oferit copiilor pentru care s-a organizat acest eveniment o mini vacantă la Mănăstirea Peștera.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 826, Ultimul acces: 2026-06-06 06:37:33