Editia a II-a a spectacolului „Bun crestin si bun roman” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ediția a II-a a spectacolului „Bun creștin și bun român”

[2015-11-26]
Luni, 30 noiembrie 2015, orele 12.00, la biserica Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București, Departamentul pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon în parteneriat cu Școala Gimnazială Maica Domnului organizează cea de a II-a ediție a spectacolului social-filantropic și misionar Bun creștin și bun român, dedicat sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, după cum informează ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.ro
Programul spectacolului cuprinde lansarea cărții care conține piesa de teatru Lumina Sfântului Andrei, interpretarea piesei de teatru Lumina Sfântului Andrei de către elevii clasei a III-a A din cadrul Școlii Gimnaziale Maica Domnului sub coordonarea doamnei învățător Ignat Daniela și sfințirea expoziției de icoane pe lemn clasa Părintele Ioan (Ivan) de la Silvestru, precum și premierea voluntarilor Ateneului Sfântului Pantelimon.
Titlul spectacolului face trimitere la faptul că 2015 a constituit Anul omagial parohial al Așezământului cultural-duhovnicesc Ateneul Sfântului Pantelimon și Anul comemorativ al Părintelui Petru Gh. Savin, pe parcursul căruia s-a demonstrat faptul că biserica Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București a fost - cel puțin în prima parte a secolului trecut - o veritabilă școală a rugăciunii la care s-au format buni creștini și buni români.
Spectacolul reprezintă un tribut adus parteneriatului intitulat Biserica, prietena Școlii mele, încheiat în anul 2015 între parohia Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc și Școala Gimnazială Maica Domnului din București.
Totodată, cu prilejul spectacolului Bun creștin și bun român va fi inițiată campania de strângere de fonduri pentru cadourile de sărbători ale copiilor din parohie, în special pentru persoanele vulnerabile și expuse riscului de excludere și marginalizare socială, intitulată De la Sfântul Andrei pentru Moș Nicolae.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 791, Ultimul acces: 2026-06-09 13:22:45