Serile duhovniceşti de la Catedrala Veche, a patra manifestare[2015-11-28]Seria conferinţelor duhovniceşti de la Catedrala Veche, a ajuns la cea de-a patra manifestare concretizată prin întâlnirea dintre credincioşii Parohiei Arad-Centru şi părintele prof. univ. dr. Cristinel Ioja, preşedintele senatului Universităţii Aurel Vlaicu din Arad şi preot slujitor al Parohiei Arad-Centru. În sala de festivităţi a parohiei, vineri seara, 27 noiembrie 2015, de la ora 18:00, distinsul părinte profesor a prezentat conferinţa cu tema Sensul sărbătorii. Creştini într-o lume secularizată, după cum ne-a precizat Prof. dr. Marcel Tang.În deschiderea întâlnirii, părintele Traian Micoroi, Parohul Catedralei Vechi, a conturat bogata activitate universitară şi de cercetare a părintelui Cristinel Ioja. Expunerea a început prin argumentarea titlului ales pentru conferinţă: o temă actuală, de mare interes duhovnicesc având în vedere provocările lumii de azi, provocări care îi vizează în primul rând pe creştini. Prima parte a conferinţei s-a axat pe lămurirea întrebării propuse ca reflecţie de către părintele conferenţiar, şi anume cine sunt creştinii? În partea a doua a conferinţei, părintele s-a aplecat asupra sensului sărbătorii evidenţiind că în sărbătoare omul, timpul şi spaţiul, se transfigurează. Sărbătoarea este pentru creştinul adevărat spaţiu şi timp al revelaţiei. În sărbătoare ne sunt arătate finalitatea şi sensul lumii şi al omului. Finalul părţii a doua a adus în atenţia auditoriului câteva caracteristici esenţiale ale sărbătorii şi implicaţiile acestora în viaţa Bisericii şi a fiecărui credincios în parte: mărturisirea credinţei; disponibilitatea spre jertfă, ceea ce implică lucrarea filantropică a Bisericii; asumarea drumului sfinţeniei în bucurie, ca şi consecinţă directă fiind starea de bucurie pe care creştinul o trăieşte în sărbătoare. A treia parte a conferinţei, a adus în discuţie problema sărbătorii într-o lume secularizată, insistându-se asupra deturnării sensului sărbătorii pentru ca în final să se propună soluţii concrete în trăirea autentică a sărbătorii, asumarea duhului sărbătorii fiind primul şi cel mai important pas. Conferinţa părintelui profesor Cristinel Ioja s-a dovedit a fi de un real interes duhovnicesc, dar mai ales de un real folos duhovnicesc. Expunerea clară şi lămuritoare, apelul în permanenţă la Scriptură, Tradiţie şi Sfinţii Părinţi au asigurat discursului duhovnicesc al părintelui, interes, autenticitate, autoritate şi aplicabilitate, lucru dovedit şi de discuţiile avute în încheierea întâlnirii. Sursa: www.culte.ro Contor Accesări: 975, Ultimul acces: 2026-09-24 07:11:47
|
Timp total: 0.03s...
[]:1