Duminica a XXX-a după Rusalii la Catedrala Episcopală din Giula – Ungaria[2015-11-30]În Duminica a XXX-a după Rusalii (29 noiembrie 2015), Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală din Giula, împreună un sobor de preoţi şi diaconi, format din Părintele Teodor Marc, Parohul Catedralei şi Consilier Economic al Episcopiei, Părintele Petru Puşcaş, Paroh la Giula Mică, Părintele Singhel Visarion Tuderici, Secretar Eparhial, Arhidiaconul Claudiu şi Diaconul Emanuel, de la Catedrală, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.La slujbă au participat mai mulţi credincioşi, tineri şi copii, din Ungaria, dar şi turişti din România, aflaţi în trecere prin Giula, iar răspunsurile la strană au fost date de tineri şi credincioşi din părţile Aradului şi de la Micherechi, din Ungaria. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Siluan şi-a exprimat bucuria pentru faptul că în această duminică, închinată tânărului dregător bogat şi păzirii poruncilor divine, prin rânduiala Bunului Dumnezeu la Sfânta Liturghie au participat mai multe familii de tineri, precum şi copii, care au fost mai apoi împărtăşiţi cu Sfintele Taine. Ierarhul a vorbit şi despre învăţăturile pe care le putem trage din pericopa evanghelică duminicală, care ne relatează, pe de o parte, despre un tânăr cu preocupări deosebite şi oarecum neaşteptate pentru vârsta lui, dornic să facă mai multe lucruri pentru dobândirea vieţii celei veşnice, deşi nu este foarte des întâlnit faptul ca în vremea tinereţii să aibă cineva căutări atât de profunde şi importante, dar şi despre primejdia mare pe care o reprezintă bogăţia în calea către mântuirea sufletului. Într-o societate frământată de crize, primejdii şi tulburări de tot felul, precum şi de lipsuri materiale şi care crede că în rezolvarea problemelor economice constă progresul ei şi fericirea omului, este cu atât mai importantă perspectiva pe care de la începuturi o propune Sfânta Biserică Ortodoxă, care arată credincioşilor ei că este infinit mai importantă grija pentru suflet şi mântuirea lui, care se dobândeşte doar în Biserică, în comuniune cu semenii şi cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi păzind poruncile Sale şi care dăruieşte omului adevărata împlinire şi satisfacţie sufletească, chiar dacă acesta nu este bogat. Iar în contextul menţionat, rugăciunea pentru copii şi tineri, educaţia lor creştină şi păstrarea în contact nemijlocit cu Dumnezeu, în Biserică, prin Sfintele Taine şi păzirea poruncilor, devine un obiectiv extrem de important pentru păstorii de suflete de astăzi şi pentru familiile creştine tinere. La sfârşitul slujbei, Ierarhul a anunţat şi programul pentru săptămâna viitoare, care presupune atât slujiri în Catedrală, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României (30 noiembrie), sau cu prilejul hramului Catedralei, închinată Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei şi care se va ţine mai repede (în 3 decembrie), cu prezenţa unor Ierarhi, slujitori şi cântăreţi din România, dar şi a copiilor de la Grădiniţa, Şcoala Generală şi Liceul Românesc din Giula, precum şi o slujbă de „Te Deum” la Ziua Naţională a României şi recepţia oficială oferită cu acest prilej de către Consulatul General al României la Giula, care va avea loc în seara zilei de 30 noiembrie 2015 şi la care vor participa şi Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului şi Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, alături de Chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 884, Ultimul acces: 2026-09-21 08:05:36
|
Timp total: 0.03s...
[]:1