Episcopul Oradiei a slujit în Biserica Sfântul Apostol Andrei din Beiuș - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Episcopul Oradiei a slujit în Biserica Sfântul Apostol Andrei din Beiuș

[2015-11-30]
În Duminica a XXX-a după Rusalii, 29 noiembrie 2015, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în orașul de pe malurile Crișului Negru, în vechea cetate românească a Beiușului, săvârșind Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul Sfântul Apostol Andrei din parohia Beiuș III, ca o înainte prăznuire a hramului sfântului lăcaș, în prezența oficialităților centrale și locale și a unui mare număr de credincioși, după cum ne-a precizat Pr. Cristian Rus.
Această biserică s-a ridicat prin grija Părintelui Ioan Nat Balint, protopop onorar al Beiușului, Seghiștei și Șteiului, cu sprijinul bunilor credincioși din parohia Beiuș III. Piatra de temelie a fost așezată în anul 2006, iar la Sfintele Paști din 2009 a fost săvârșită prima Sfântă Liturghie. Exteriorul bisericii, executat în terasit sculptat, a fost finalizat în anul 2011, iar în interior, lucrările de pictură sunt aproape finalizate, fiind în lucru iconostasul bisericii.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, Preasfințitul Părinte Sofronie a explicat celor prezenți înțelesurile adânc duhovnicești ale fragmentului scripturistic ce a prezentat dialogul dintre Mântuitorul Iisus Hristos și tânărul dregător bogat:
„Din această frumoasă pericopă evanghelică aflăm două lucruri foarte importante pentru viața noastră: pe lângă păzirea poruncilor, pentru a ne mântui, trebuie să nu ne lipim inima de vreo comoară din lumea aceasta, căci ne învață Domnul Hristos că «unde este comoara ta, acolo este și inima ta» (Matei 6, 21). Deci, pentru ca inima să fie aproape de Dumnezeu, trebuie să o avem golită de gândurile la bogățiile trecătoare ale lumii acesteia, ca să moștenim viața cea netrecătoare.”
La Ectenia întreită din cadrul Sfintei Liturghii, s-au înălțat rugăciuni speciale pentru toți cei bolnavi, pentru contenirea bolii, ușurarea suferințelor și a tuturor neputințelor, fiind chemat ajutorul Atotputernicului Dumnezeu pentru dezrădăcinarea urii și a toată răutatea, potolirea vrăjmășiilor și înmulțirea binelui și a dragostei dintre oameni. De asemenea, la Ectenia pentru cei adormiți, au fost pomeniți și s-au înălțat rugăciuni pentru veșnica odihnă a tuturor celor care s-au stins din viață în ultima vreme și care au murit de moarte năprasnică.
Parohul Ioan Nat Balint a mulțumit Chiriarhului Oradiei pentru prezența și slujirea Ierarhului Oradiei în biserica parohială din Beiuș III în ziua de dinaintea serbării hramului acesteia, accentuând permanenta purtare de grijă a Preasfinției Sale față de această enorie.
În cuvântul rostit la încheierea programului liturgic, Preasfințitul Părinte Sofronie a felicitat pe părintele paroh și pe credincioșii beiușeni pentru frumoasa realizare de ridicare a bisericii și împodobire a acesteia în interior cu pictură, adresând îndemn părintesc ca în această perioadă a Postului Nașterii Domnului să fie înmulțită lucrarea de ajutorare a celor bolnavi, săraci și aflați în diferite neputințe și lipsuri, pentru ca rugăciunea și postul să fie împletite și împlinite prin milostenie față de semeni. Totodată, Preasfinția Sa a făcut urări de ani mulți și binecuvântați dreptmăritorilor creștini care poartă numele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, serbat în 30 noiembrie, zi în care Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește și pe Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, dar și tuturor credincioșilor cu prilejul Zilei Naționale a României, aniversată la 1 decembrie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 838, Ultimul acces: 2026-08-05 19:48:03