Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul Episcopiei Europei de Nord[2015-11-30]Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord şi-a sărbătorit astăzi, 30 noiembrie 2015, ocrotitorul, pe Sfântul Apostol Andrei. În Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Ceasurilor, Acatistele Sfântului Apostol Andrei şi Sfântului Ierarh Andrei Şaguna şi Sfânta Liturghie, informează www.episcopiascandinaviei.seCu acest prilej, au fost scoase spre închinare părticelele din moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, aflate în patrimoniul sacru al Centrului Episcopal din Stockholm. În soborul de preoţi s-a aflat şi părintele protosinghel Nicodim, duhovnicul mănăstirii de maici din localitatea năsăudeană Cormaia, care a transmis un cuvânt duhovnicesc celor prezenţi la slujbă. În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Macarie s-a referit la lucrarea misionară pe care trebuie să o împlinim pretutindeni, avându-l ca model şi călăuzitor pe Sfântul Apostol Andrei, Botezătorul poporului român. Părintele Sofronie Sharov, a mai spus ierarhul, învăţa că creştinul trebuie să fie ca un cablu de înaltă tensiune pe care se poate odihni o pasăre, însă prin acesta trece o energie în stare să explodeze întreaga lume. Ierarhul i-a felicitat pe numeroşii credincioşi prezenţi la slujbă, de toate vârstele, care poartă numele Sfântului Apostol Andrei, a oferit daruri copiilor şi credincioşilor şi a botezat un prunc din comunitate care a primit numele Andrei. La finalul Liturghiei, s-a oficiat şi Slujba Tedeum-ului cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 911, Ultimul acces: 2026-09-18 21:19:24
|
Timp total: 0.03s...
[]:1