Sfântul Apostol Andrei cinstit la Catedrala Arhiepiscopală din Galați[2015-11-30]În fiecare an, la data de 30 noiembrie 2015, Arhiepiscopia Dunării de Jos se află în sărbătoare, deoarece își cinstește ocrotitorul, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat și ocrotitorul neamului românesc.Cu acest prilej, ca o încununare a manifestărilor pastoral-misionare dedicate sărbătorii Sfântului Apostol Andrei în Eparhia Dunării de Jos, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, au săvârșit slujba Sfintei Liturghii, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar și mass-media al Eparhiei. Din soborul slujitor au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. În debutul Sfintei Liturghii, ierarhii prezenți la sărbătoarea andreiană s-au închinat la moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, aduse la Galați de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, delegatul Preafericitului Pănte Patriarh Daniel, în tradiționala procesiune Călători pe calea sfinților, dar și la moaștele Sfântului Apostol Andrei și ale Sfântului Vasile cel Mare, așezate spre închinare în baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale. Închinarea ierarhilor la sfintele moaște și intrarea în Catedrală s-a făcut pe sunet de toacă oferit de copiii câștigători ai concursului de toacă Ritmul rugăciunii care se înalță la cer, desfășurat în toate parohiile din cuprinsul Eparhiei Dunării de Jos. Și anul acesta Catedrala Arhiepiscopală din Galați s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși și pelerini, cărora li s-au adăugat oficialități locale și județene, profesori și oameni de cultură, precum și invitați din țară și de peste hotare. Nu au lipsit nici tinerii elevi seminariști sau studenți, membri ai filialei Sf. Apostol Andrei A.S.C.O.R din Galați, parte dintre ei îmbrăcând tradiționalul port popular al zonei de la Dunărea de Jos. La final, 27 de elevi și studenți din Eparhie de la diverse facultăți și colegii din țară, cu performanțe școlare deosebite la olimpiade și concursuri naționale și internaționale pe diverse domenii de cercetare științifică, au primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos diploma Vrednicia andreiană pentru tineri, premii substanțiale în bani și cărți de zidire sufletească. În același cadru festiv au fost premiați și copiii câștigători ai Concursului de toacă și costume populare, Ritmul rugăciunii care se înalță la cer. Pe o vreme deosebit de frumoasă, în timpul Sfintei Liturghii și pe parcursul întregii zile, mii de credincioși au continuat să se închine la sfintele moaște care vor rămâne pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale până la slujba de Te Deum prilejuită de Ziua Națională a României. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3329, Ultimul acces: 2026-08-06 03:30:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1