Slujbă de Te Deum şi Ziua Naţională a României la Budapesta – Ungaria - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Slujbă de Te Deum şi Ziua Naţională a României la Budapesta – Ungaria

[2015-12-02]
Ziua Naţională a României, 01 decembrie 2015, a fost sărbătorită şi de românii din Ungaria.
La miezul zilei, potrivit îndrumărilor Sfintei Patriarhii, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de Te Deum în Catedrala Episcopală din Giula, aducând mulţumire Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra Neamului Românesc în anul care a trecut şi rugându-L să ca şi pe mai departe să poarte de grijă românilor, oriunde ar trăi aceştia, în Ţară, în jurul graniţelor, în comunităţi istorice, sau în diaspora.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Ierarhul a arătat însemnătatea acestui mare dar al unităţii, pentru Poporul Român, pe care trebuie să îl cultivăm şi în continuare cu multă grijă şi s-a rugat pentru odihna sufletelor tuturor celor care au contribuit la realizarea Marii Uniri din 1918, la care şi Biserica Ortodoxă Străbună a avut un rol însemnat.
Din soborul slujitor au mai făcut parte Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei, Părintele Teodor Marc, Consilierul Economic, Părintele Singhel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial, Arhidiaconul Claudiu Condurache şi Diaconul Emanuel Văduva, iar răspunsurile la strană au fost date de Monahiile de la Centrul Eparhial şi de Părintele Aurel Becan, Protopopul Seghedinului, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Seara, la hotelul Gellért din capitala Ungariei a avut loc recepţia oficială oferită cu prilejul Zilei Naţionale a României de către Ambasada României la Budapesta.
Programul manifestării a cuprins două momente importante: mesajul Excelenţei Sale, Domnului Alexandru Victor Micula, Ambasadorul României la Budapesta şi un recital extraordinar de muzică clasică, desfăşurat sub genericul Vioara lui Enescu la Budapesta, care au fost urmate de recepţia festivă oferită de Ambasadă şi la care au participat peste 400 de persoane. Momentele au fost precedate de intonarea imnurilor oficiale ale României şi Ungariei, care au fost întâmpinate cu toată solemnitatea de către cei prezenţi.
În cuvântul său, Domnul Ambasador Alexandru Victor Micula a urat bun venit tuturor participanţilor, i-a invitat apoi pe oaspeţi să îl însoţească în păstrarea unui moment de reculegere pentru victimele incendiului de la Clubul Colectiv din Bucureşti şi cele ale atentatelor teroriste din Paris, Liban şi Mali şi a subliniat că aceste evenimente tragice ne îndeamnă să ne gândim că goana după anumite avantaje materiale nu trebuie să ignore valorile morale ale unei societăţi sănătoase. Atacurile teroriste care continuă să răpească vieţi inocente trebuie să primească un răspuns hotărât din partea comunităţii internaţionale, care trebuie să îi descurajeze pe cei care vor să impună o agendă internaţională bazată pe ură, iar pe de altă parte să îşi reafirme angajamentul faţă de valorile care stau la baza societăţii noastre, dar totuşi trebuie evitate etichetările colective. Totodată, a arătat şi câteva dintre realizările deosebite din anul care a trecut, în ceea ce priveşte relaţiile româno-ungare, care au fost chiar premiere, ca de pildă inaugurarea primei autostrăzi care traversează graniţa între cele două ţări, sau alte activităţi din domeniul economic, legate de energia electrică, reţele comune de fibră optică sau comerţul bilateral.
A fost cea de a 5-a oară când Domnul Alexandru Victor Micula a sărbătorit Ziua Naţională a României, în calitate de Ambasador al României la Budapesta, iar la finalul discursului său, i-a invitat pe toţi să fie părtaşi şi la un moment artistic deosebit, oferit de doi artişti consacraţi pe plan internaţional, Gabriel Croitoru, la vioară şi Horia Mihail, la pian, care au peste 1.000 de concerte şi apariţii scenice în ultimii ani.
Programul artistic avut loc cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) de la Budapesta, condus de Doamna Director Gabriela Matei şi a fost intitulat sugestiv Vioara lui Enescu la Budapesta, datorită faptului că unul dintre cei doi solişti a cântat cu vioara care i-a aparţinut renumitului compozitor George Enescu şi datează din anul 1731, este numită Catedrala pentru acordurile sale impunătoare, fiind sculptată de meşterul italian Giuseppe Antonio Guarneri şi care se află acum în proprietatea Muzeului Naţional George Enescu din Bucureşti.
Concertul de muzică clasică a cuprins piese compuse de George Enescu (Lăutarul, Sonată pentru vioară şi pian Op. 28), Béla Bártok (Dansuri populare româneşti), Edvard Grieg (Sonata nr. 3 în Do minor Op. 45), Fritz Kreisler (Alt-Wienner Tanweisen), Edward Elgar (Salut d’amour, Op. 12) şi Pablo Sarasate (Melodii lăutăreşti, Op. 20), au fost interpretate cu foarte mult talent, dăruire şi pricepere, de cei doi solişti menţionaţi anterior, care au fost apreciaţi în mod deosebit de publicul spectator, în număr de aproximativ 220 de persoane, fiind răsplătiţi de aceştia cu ropote de aplauze.
Partea finală a manifestării dedicate Zilei Naţionale a României a constat în tradiţionala recepţie, oferită din partea Ambasada României la Budapesta.
La acest eveniment au participat reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Budapesta, ai Institutelor Culturale care îşi desfăşoară activitatea în capitala ungară, ai comunităţii româneşti din Budapesta, Giula şi alte localităţi din Ungaria în care trăiesc români, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai mediului academic (profesori, studenţi, masteranzi şi doctoranzi, români şi de alte naţionalităţi, care studiază la Budapesta) şi alţi invitaţi, care au dorit să fie împreună şi să cinstească şi în felul acesta Ziua Naţională a României la Budapesta. Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria a fost reprezentată de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan şi alţi clerici din cadrul Episcopiei, precum Părintele Protosinghel David Pop, Superiorul Aşezământului Monahal Românesc Sfântul Ioan Botezătorul, din Budapesta, Părintele Marius Maghiaru, Protopop de Budapesta şi Preşedintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), Părintele Ioan Bun, Parohul Micherechiului, Arhidiaconul Claudiu Condurache şi Diaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula.
Recepţia oferită în cinstea Zilei Naţionale a României, de Ambasada României la Budapesta, a fost ultima dintre recepţiile oficiale organizate de reprezentanţele diplomatice ale României în Ungaria. Recepţii asemănătoare au mai avut loc, în organizarea Consulatului General al României la Seghedin, în 27 noiembrie şi a Consulatului General al României la Giula, în 30 noiembrie, cu prilejul Sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1016, Ultimul acces: 2026-09-22 10:36:54