Maica Milostivirii (I) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Maica Milostivirii (I)

[2015-12-07]
Jonathan Fleischmann
Traducător: Ecaterina Hanganu
Teme: Teologie
Etichete: milostivirea

Neprihănita Zămislire

La 13 martie 2015, Papa Francisc a anunţat că, în Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare Maria - 8 decembrie 2015 - Biserica Universală intră în Anul Sfânt al Milostivirii. De ce Sfântul Părinte a ales această zi - ziua în care Fecioara neprihănită a fost zămislită în sânul Sfintei Ana; ziua în care au fost binecuvântate coapsele Sf. Ioachim? Sf. Ioan Damaschinul, Părinte şi Doctor al Bisericii, exclama: "O, binecuvântate coapse ale lui Ioachim, de unde a ieşit prea pura sămânţă! O, pântece glorios al Anei, în care a crescut şi s-a format, tăcut, preasfântul copil (Maria)! O, pântece al Anei, în care a fost conceput cerul viu (Maria), mai mare decât toată măreţia cerurilor... Acest cer este cu siguranţă mult mai divin şi misterios decât cel dintâi. Într-adevăr, cel care a creat soarele în cerul dintâi, avea să se nască El însuşi în cel de al doilea, ca Soare al Dreptăţii" (Predică despre Naşterea Domnului).

Poate că Papa Francisc a ales această zi pentru că este ziua în care Dumnezeu a înfăptuit supremul act de milostivire faţă de omenire: ziua în care o creatură perfectă (Maria a fost concepută fără păcat în vederea lui Cristos) a fost dăruită unui tată păcătos; unei mame păcătoase; unei naţiuni păcătoase; unei lumi păcătoase... Fiindcă Dumnezeu nu ne lasă orfani. Voi veni la voi (Ioan 14,18). Neprihănita Zămislire a Mariei a fost primul dar perfect al lui Dumnezeu pentru om, care a venit mai înainte de Dumnezeul-Om Isus Cristos în fapt, deşi ea a venit după El în cadrul planului etern al lui Dumnezeu-Tatăl, ca Intenţie Divină.

Sf. Proclus din Constantinopol exclama: "O, omule, străbate cu gândul întreaga creaţie şi vezi dacă mai există ceva care să poată fi asemuit cu sau mai măreţ decât Preasfânta Fecioară, Maica Domnului! Înconjoară toată lumea, cercetează toate oceanele şi aerul, întreabă stelele şi toate puterile cereşti, ca să vezi dacă mai există o minune asemănătoare în întreaga creaţie!" (Predica 5:2).

Intrând în acest An al Milostivirii, să nu pierdem ocazia să ne aruncăm literalmente la picioarele Maicii Domnului, cerându-i milostivirea. De ce să-i cerem ei milostivirea? Oare nu căutăm milostivirea lui Isus? Acesta este eternul mister al planului lui Dumnezeu, fiindcă, deşi Cristos este singurul mijlocitor între Dumnezeu şi om, Părinţii şi Doctorii Bisericii ne învaţă că, în mod paradoxal, lui Dumnezeu i-a plăcut să aşeze întreaga rânduială a milostivirii în mâinile Fecioarei Maria. Acesta este un adevăr profund al credinţei noastre creştine, pe care trebuie să îl studiem îndeaproape, pentru ca măcar să putem începe să îi apreciem adâncimile.

Bucură-te, Regină, maica milei

Pentru catolici, cuvintele rugăciunii Salve, Regina: "Bucură-te, Regină, maica milei, viaţa, mângâierea şi speranţa noastră..." sunt aproape la fel de familiare ca şi acelea ale rugăciunilor Bucură-te, Marie, Tatăl nostru şi Gloria. Repetate de milioane de ori de nenumărate persoane pioase la încheierea fiecărui Rozariu, cuvintele acestei rugăciuni, ca şi alte rugăciuni tradiţionale, sunt adeseori caracterizate drept "un limbaj al iubirii", fără fundament teologic şi cu siguranţă fără importanţă doctrinară. Dar nu acesta este adevărul. Fiindcă milostivirea lui Dumnezeu este o manifestare a harului Său, şi fiindcă nu putem obţine harul lui Dumnezeu decât prin milostivirea Sa, rezultă că harul lui Dumnezeu şi milostivirea lui Dumnezeu sunt logic echivalente în ordinea Înfăptuirii Divine, din punctul nostru de vedere, ca fiinţe create.

Astfel, în ordinea Înfăptuirii Divine (a posteriori), rolul Preasfintei Fecioare Maria de Dispensatrix a întregii milostiviri a lui Dumnezeu este, în mod logic, echivalent cu rolul ei de Mediatrix a tuturor harurilor lui Dumnezeu! Acest din urmă rol a fost confirmat de Sf. Papă Pius al X-lea, când a spus: "Fecioara Maria câştigă de congruo pentru noi, cum spun teologii, harurile pe care Cristos le-a câştigat de condigno"; prin urmare, ea a devenit principala Distributrix a harurilor pe care ea le-a primit de la El" (Ad Diem Illum Laetissimum).

Într-adevăr, înţelegerea corectă a harului, meritului, justificării, preoţiei, Sacramentelor şi mântuirii sprijină afirmaţia că Preasfânta Fecioară are rol de Mijlocitoare a tuturor harurilor - care este echivalent cu rolul de Dispensatrix a întregii milostiviri a lui Dumnezeu. Pr. Peter Damian Fehlner explică aceasta în felul următor: "Ori Maria este Mediatrix a tuturor harurilor fiindcă este Co-redemptrix, ori nu există nici o mijlocire rodnică făcută de cineva în Biserică: magisterial, pastoral, sacramental, carismatic. Respingând mijlocirea maternă a Fecioarei Maria în Biserică şi invocarea ei (nu numai venerarea ei) în vremuri de încercare, ca şi practicarea adevăratei devoţiuni faţă de ea, reforma protestantă respinge, logic, şi mijlocirea Bisericii, în special aceea sacerdotalo-sacramentală. În felul acesta devine clar faptul că sloganul Christus solus nu este altceva decât o formă apuseană, modernă, a vechiului monofizitism şi monoteletism: o negare radicală a posibilităţii de cooperare liberă şi creaturală (mai ales a meritelor şi a faptelor bune) la opera de răscumpărare, începând cu Maternitatea divină şi efectuându-se în Întrupare. Misterul Preasfintei Fecioare ca Mijlocitoare, fie că este afirmat sau negat, devine centrul controversei despre har şi justificare, credinţă şi fapte bune şi, mai presus de toate, despre misiunea Duhului Sfânt şi a vieţii în Duh, în realizarea planului mântuirii. Motivul este acesta: în centrul lucrării Duhului se află mijlocirea maternă a Mamei Fecioare".

Dacă dorim să grăbim înflorirea primăverii Bisericii, la care am fost chemaţi de Conciliul Vatican II, şi să ne unim cu Sf. Papă Ioan Paul al II-lea invocându-l pe "Duhul Sfânt dătătorul de viaţă, cel prin care Dumnezeul Treimic se face cunoscut oamenilor, constituind în ei izvorul vieţii veşnice" (Dominum et Vivificantem), atunci trebuie să începem prin a ne uni noi înşine complet, trup şi suflet, cu Mireasa Duhului Sfânt - Mijlocitoarea tuturor harurilor şi Co-Răscumpărătoare, Regina Cerurilor şi Maica Milostivirii - fiindcă Duhul Sfânt nu va acţiona decât în unire totală cu Mireasa Sa iubită. Totus tuus ego sum, et omnia mea tua sunt!

Viaţa, mângâierea şi speranţa noastră

Nu numai milostivirea, ci şi întreaga ordine a creaţiei a fost pusă în mâinile Fecioarei Maria, Maica Domnului, de către Voinţa eternă a Tatălui Atotputernic. În declaraţia solemnă despre Dogma Neprihănitei Zămisliri a Mariei, Ineffabilis Deus, Fericitul Papă Pius al IX-lea afirma: "Chiar de la început şi înainte de naşterea timpului, Tatăl veşnic a ales şi a pregătit pentru Unicul Său Fiu o Mamă în care să se întrupeze Fiul lui Dumnezeu, şi din care, la împlinirea binecuvântă a timpurilor, să se nască în această lume. Mai presus de toate creaturile Dumnezeu a iubit-o pe ea, astfel încât cu adevărat Tatăl în ea şi-a găsit bucuria. În consecinţă, Dumnezeu a înzestrat-o în mod minunat mult mai mult decât pe îngeri şi pe toţi sfinţii cu abundenţa tuturor darurilor cereşti, revărsate din comoara divinităţii Sale, făcând-o absolut liberă de orice prihană a păcatului, întru totul frumoasă şi perfectă, având deplina inocenţă şi sfinţenie care, în Dumnezeu, nu ne putem imagina ceva mai mare şi care, în afară de Dumnezeu, nici o minte nu o poate înţelege pe deplin... Şi pornind tocmai de la cuvintele cu care Sfânta Scriptură vorbeşte despre Înţelepciunea necreată şi arată originea sa eternă, Biserica, atât în oficiile ecleziastice cât şi în liturgie, a aplicat aceste cuvinte şi la originea Preasfintei Fecioare Maria, dat fiind că Dumnezeu, prin una şi aceeaşi hotărâre, a stabilit originea Mariei şi Întruparea Înţelepciunii Divine".

Aici, Papa Pius al IX-lea utilizează atât teza lui Duns Scotus despre Unirii Primare Absolute dintre Isus şi Maria, existenţele lor fiind orânduite de Dumnezeu înainte de actul creaţiei şi înainte de orice element al păcatului originar, cât şi formularea Sfântului Anselm, care a spus că Maria "străluceşte cu o puritate dincolo de orice închipuire". Suntem atât de îndatoraţi Da-ului Fecioarei Maria încât Sf. Anselm (Doctor Marianus) ne spune că Dumnezeu a dorit ca noi să îi datorăm tot atât de mult Mariei cât îi datorăm Lui!

Întregul univers a fost creat de Dumnezeu, iar Dumnezeu s-a născut din Maria. Dumnezeu a creat toate lucrurile, iar Maria i-a dat naştere lui Dumnezeu. Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile, şi-a dat El însuşi formă prin Maria şi astfel s-a făcut propria creaţie. El, care a putut să creeze toate lucrurile din nimic, nu a dorit să refacă creaţia ruinată prin păcat fără Maria. Dumnezeu, aşadar, este Tatăl lumii create, iar Maria este Mama lumii re-create. Dumnezeu este Tatăl prin care toate lucrurile au primit viaţă, iar Maria este Mama prin care toate lucrurile au primit o nouă viaţă... Cu adevărat "Domnul este cu tine, El acordându-ţi privilegiul ca întreaga natură să îţi datoreze la fel de mult cât îi datorează Lui însuşi".

Despre suavitatea divină a Fecioarei Maria, Sf. Jean Eudes spunea următoarele: "Preasfânta Fecioară este, dintre toate făpturile pure, cea mai puternică în cer şi pe pământ. Ea este părtaşă la omnipotenţa infinită a lui Dumnezeu. Ea participă la imensa înţelepciune a Fiului lui Dumnezeu şi la dulceaţa, bunătatea şi tandreţea Sfântului Duh, ale cărui suave şi pline de bunătate daruri i-au umplut inima feciorelnică de o incomprehensibilă dulceaţă. Cu excepţia Fiului lui Dumnezeu, niciodată nu a fost şi nici nu va fi vreodată pe pământ cineva atât de gingaş, graţios, plin de har, binevoitor, milostiv, ca această încântătoare Copilă (Maria). Iubirea ei plină de bunătate se revărsa chiar şi asupra celor mai cruzi duşmani ai ei, duşmanii Mântuitorului lumii... În loc să roage cerul să îi pedepsească pe aceşti ucigaşi, duhul iubirii şi al blândeţii care o însufleţea pe această preadulce Copilă o făcea să se roage pentru aceşti nenorociţi cu aceleaşi cuvinte pe care avea să le spună Mântuitorul preamilostiv de pe Cruce: 'Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac'".10

Către tine strigăm, surghiuniţii fii ai Evei

Am fost surghiuniţi fiindcă am meritat-o. Nu avem cum să trecem cu vederea acest fapt. Dar poate că nimic nu este mai creştin decât speranţa de neînţeles în milostivirea lui Dumnezeu, chiar în mijlocul păcatului. Tradiţia creştinilor păcătoşi datează chiar de la Sf. Paul: "De fapt, noi ştim că Legea este spirituală, însă eu sunt din carne, vândut sclav păcatului. Căci ştiu ce fac: nu săvârşesc ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc. Deci, dacă fac ceea ce nu vreau, recunosc că Legea este bună. Acum însă, nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu dar că în mine, în trupul meu, nu locuieşte nimic bun, pentru că voinţa este prezentă, dar [puterea] de a face binele, nu. Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci săvârşesc răul pe care nu-l vreau" (Romani 7,14-19).

Iar Sf. Laurenţiu din Brindisi, Doctor al Bisericii, afirma: "Prima învăţătură pe care ne-o dă Sf. Paul este aceea că noi suntem chemaţi la harul Botezului nu datorită meritelor sau faptelor noastre bune, ci numai datorită bunătăţii lui Dumnezeu, nu datorită cine ştie căror fapte bune pe care le-am fi făcut, ci datorită milostivirii Sale... Petru şi Andrei sunt chemaţi nu din Templu, acolo unde se rugau sau aduceau jertfe sau împlineau fapte de pietate şi milostivire şi iubire, ci au fost chemaţi de pe mare, unde vâsleau şi îşi întindeau cu grijă mrejele pentru pescuit. Pescuitul nu implică nici un fel de sfinţenie sau virtute."

Este oare o dovadă de aroganţă să credem în milostivirea lui Dumnezeu atunci când suntem încă în păcatele noastre? Suntem oare ipocriţi dacă avem un ideal de sfinţenie pe care însă nu îl trăim ? Iată ce spune Dietrich von Hildebrand: "În primul rând, este cu totul greşit să credem că o persoană care nu trăieşte conform idealurilor sale morale nu este cinstită sau, altfel spus, că acordul între principiile sale şi conduita sa este criteriul onestităţii. Sigur că este de dorit ca o persoană să trăiască în acord cu convingerile sale morale, dacă sunt valabile... totuşi, omul care se străduieşte şi nu reuşeşte să trăiască în acord cu ceea ce a recunoscut ca fiind moral nu poate fi totuşi considerat necinstit. Dimpotrivă, pentru el, a admite că legea morală şi valorile morale sunt absolut valabile (chiar dacă nu a reuşit să trăiască în acord cu acestea) este tocmai o dovadă de onestitate. Ceea ce este necinstit - şi, din păcate, este caracteristic epocii noastre - este faptul că oamenii adaptează adevărul la faptele lor: iau conduita lor actuală drept standard şi neagă validitatea legilor morale, fiindcă ei nu au reuşit să trăiască în acord cu aceste legi... Aşa-numitul ipocrit victorian avea în ipocrizia lui cel puţin un respect indirect pentru valorile morale. Pe de altă parte, păcătosul contemporan, lipsit de ruşine, care a pierdut orice simţ al imoralităţii şi semnificaţia promiscuităţii sexuale, nu merită nici cea mai mică apreciere pentru aşa-zisa sa 'onestitate', pentru că el nu are nici un motiv să îşi ascundă abaterile morale. Nu le mai consideră şocante şi nu are de ce să se teamă de opinia publică, fiindcă aceasta s-a adaptat modei şi nu mai este oripilată de promiscuitate."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1515, Ultimul acces: 2026-09-21 00:40:36