Colegiul "Sfânta Familie" în reculegere spirituală[2015-12-08]În preajma Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului nostru Isus Cristos, Colegiul "Sfânta Familie" din Oradea a organizat în perioada 5-6 decembrie 2015 o reculegere spirituală. Această reculegere spirituală a început sâmbătă, 5 decembrie, dimineaţa, cu Liturghia celebrată în biserica Sf. Mucenic Gheorghe, de către pr. rector Anton Cioba, pr. Eduard Fisher, pr. Anton Rus şi pr. Paul Popa. În prima parte a acestei zile de reculegere, participanţii au fost conduşi într-o lume a imaginaţiei de către psiholog Ana Popa, iar după aceea subiectul abordat a fost cunoaşterea de sine, printr-un dialog care a cuprins problemele cu care se confruntă tinerii din ziua de astăzi, aflăm de pe EGCO.ro.În cea de-a doua parte a zilei, au fost îndrumaţi de către pr. magistru Paul Popa pe calea rugăciunii, descoperind rostul acesteia în vieţile noastre. Fiecare participant a scris o rugăciune venită din suflet, care mai apoi să fie spusă în faţa lui Isus. Prima zi s-a încheiat cu vizionarea unui film cu tematica sărbătorilor de iarnă şi anume "A Princess for Christmas". A doua zi a început prin participarea la Sfânta Liturghie celebrată de Preasfinţia Sa Virgil Bercea, la Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea. O ultimă meditaţie din cadrul acestor zile de reculegere a fost ţinută de către pr. Eduard Fisher, care a vorbit despre importanţa Sacramentelor Spovezii şi Împărtăşaniei. (Sursa: EGCO.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 991, Ultimul acces: 2026-09-22 09:53:38
|
Timp total: 0.03s...
[]:1