Conferinta duhovniceasca „Despre post”, la Arad - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Conferință duhovniceasc㠄Despre post”, la Arad

[2015-12-10]
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, AsociațiaStudenților Creștini Ortodocși, Filiala Arad, împreună cu Asociația Brâncoveanu din Arad, au organizat marți, 08 decembrie 2015, începând cu ora 18:00, în Sala Mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad, conferința cu titlul Despre post, după cum ne-a precizat Prof. Marius Lăscoiu.
Invitați să susțină această conferință au fost Părintele Arhim. Iustin Miron, starețul Mănăstirii Oașa, și Părintele Ierom. Pantelimon Șușnea de la aceeași mănăstire. Moderator al acestei întruniri a fost Părintele Protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului.
Conferința a avut trei părți. În prima parte cei doi invitați au făcut o prezentare amănunțită a învățăturilor despre post cu toate aspectele sale. În cea de-a doua parte, corul studenților teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Ilarion V. Felea din Arad, pregătiți și dirijați de Domnul conf. dr. Mircea Buta și Arhid. asist. drd. Tiberiu Ardelean, a susținut un buchet de colinde adecvate perioadei Postului Crăciunului.
În finalul întâlnirii, cei prezenți în sală au dialogat cu cei doi invitați, majoritatea dintre aceștia adresând întrebări punctuale legate de tema abordată privitoare la post, necesitatea sau beneficiile acestuia, postul copiilor, postul și faptele bune, postul alimentar sau spiritual, etc. Aceasta a fost cea de-a doua conferință de acest gen organizată în Postul Nașterii Domnului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 849, Ultimul acces: 2026-06-02 11:42:57