O noua biserica tarnosita in Parohia Facai de langa Craiova - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

O nouă biserică târnosită în Parohia Făcăi de lângă Craiova

[2015-12-14]
Credincioșii din filia Balta Verde, Parohia Făcăi, comuna Podari, au trăit duminică, 13 decembrie 2015, bucuria sfințirii noi biserici ridicată sub purtarea de grijă a Sfinților Împărați Constantin și Elana, după cum ne-a precizat Preot Gheorghe Cioiu.
O împlinire a ostenelilor depuse de către enoriașii parohiei, în frunte cu preotul George Paraschivescu, iar în prezent cu preotul paroh Mihai Zanfirescu și cu principalii ei ctitori, familia Aurelia și Mihai Dugăeșescu. Eforturi care au început în anul 2008, când a fost pusă piatra de temelie a sfântului locaș, și vor continua în perioada următoare cu finalizarea picturii interioare și exterioare.
Cu acest prilej, în mijlocul credincioșilor a poposit Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a săvârșit slujba de târnosire și Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Dumnezeu a sădit în noi o chemare sfântă numită credință
La final, Mitropolitul Olteniei a rostit un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, subliniind importanța Bisericii în viața oamenilor și caracterul ei sacru.
„Biserica este mai presus de orice lucru din lumea aceasta. Fără Biserică nu există mântuire, afirmă pe bună dreptate Sfinții Părinți, iar un filozof spunea că a văzut cetăți fără ziduri de apărare, fără turnuri și fără multe din cele obișnuite, dar nu a văzut niciodată o cetate fără biserică și fără credință. Pentru că încă de la creație Dumnezeu a sădit în noi această chemare sfântă și virtute numită credință. Dintre toate făpturile create de Dumnezeu, omul e singurul care are rațiune, are voință, are sentiment, căci este făcut pentru a se uni cu Dumnezeu, pentru a moșteni Împărăția cea veșnică a cerurilor. Iar Biserica este locul unde învățăm cum să credem, învățăm să mergem pe drumul spre această împărăție. Ea îi cuprinde pe toți credincioșii și-i unește în trupul tainic al Mântuitorului Hristos, Cel care este capul Biseicii, Cel care este vița de vie iar noi mlădițe, fiecare în parte. Cum vedem și din Evanghelia acestei duminici (Luca 14, 16-24), Mântuitorul ne invită pe toți la cina Sa, la ospățul Său, iar locul este în Sfânta Biserică, aici unde primim o pregustare a bogăției de daruri pe care Dumnezeu ne-o oferă în Împărăția Sa cea veșnică. Poate că părinții noștri trupești nu ne dăruiesc întotdeauna totul, nu sunt dispuși să renunțe chiar la tot pentru noi, pe când Tatăl ceresc ne dăruiește totul, ne dăruiește însăși viața singurului Său Fiu, căci, ne spune Sfânta Scriptură, <<Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.>>(Ioan 3, 16). De aceea, Biserica va dăinui în veci și nici<< porțile iadului nu o vor birui >>(Matei 16, 18), pentru că nu a fost zidită de om, pentru că este trupul Mântuitorului Hristos. Iar chemarea din Evanghelia acestei duminici, ce relatează despre pilda celor poftiți la cină, se adresează nouă, tuturor: << Veniti, că iată toate sunt gata!>>(Luca 14, 17). Toți avem nevoie de această bucurie cerească, de această plinătate a Duhului Sfânt. Să răspundem așadar cu credință, cu dragoste și cu luare aminte acestei chemări, pentru a putea să dăm și noi răspuns bun la înfricoșata judecată și să auzim glasul Tatălui ceresc: << Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii >>(Matei 25, 34), Amin!”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Liviu Marcu a trăit bucuria duhovnicească a hirotoniei întru preot pe seama Parohiei Amărăștii de Jos II, județul Dolj.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1039, Ultimul acces: 2026-05-27 23:37:38