Biserica „Sfantul Spiridon” din Craiova si-a sarbatorit hramul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Biserica „Sfântul Spiridon” din Craiova și-a sărbătorit hramul

[2015-12-13]
Biserica Sfântul Spiridon din Craiova și-a cinstit sâmbătă, 12 decembrie 2015, ocrotitorul spiritual. La ceas de aleasă sărbătoare, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, după cum ne-a precizat Preot Gheorghe Cioiu.
Numeroși credincioși au fost prezenți la sărbătoarea hramului singurei biserici din Cetatea Băniei închinată Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei. La bucuria hramului s-a adăugat și bucuria prezenței în mijlocul credincioșilor a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu. În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și hirotonia întru preot a diaconului Daniel Foanene pe seama Parohiei Rovinari II, județul Gorj și hirotonia întru diacon a tânărului teolog Liviu Marcu pe seama Parohiei Amărăștii de Jos II, județul Dolj.
În cuvântul rostit la finalul slujbei religioase, Mitropolitul Olteniei a vorbit credincioșilor despre viața și minunile Sfântului Spiridon. Înaltpreasfinția Sa a menționat că Sfântul Ierarh este cunoscut îndeosebi ca făcător de minuni și apărător al dreptei credințe în vremuri de mari persecuții împotriva creștinilor.
„Pe Sfântul Spiridon il cinstim ca pe un model de viețuire creștină, ca pe un ocrotitor, sfătuitor și ajutător. El este cunoscut credincioșilor ca un sfânt făcător de minuni, apărător al credinței noastre apostolice într-o vreme de mari persecuții împotriva Bisericii creștine. Iar cinstirea de astăzi este cu atât mai mare pentru că are loc în zi de praznic. Toți avem pe pământ zile aniversare când sărbătorim nașterea sau numele, iată însă că ziua de cinstire a unui sfânt este ziua trecerii lui din viața aceasta, când se naște pentru Împărăția cerurilor, sau cum se mai spune foarte frumos, când are loc nașterea în ceruri. Așadar, sărbătorim și ne bucurăm împreună cu Sfântul Spiridon în acest sfânt locaș aflat sub purtarea sa de grijă și dorim ca această împreună bucurie să se prelungească și în viața veșnică. Ne încurajează Sfântul și ne îndeamnă să stăruim în rugăciune și în fapta cea bună pentru că Dumnezeu ne este întotdeauna alături, așa cum ne-a și spus: «Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului» (Matei 28, 20). Noi îl rugăm pe Sfântul Ierarh Spiridon să ne fie și în continuare ajutător și rugător înaintea Tronului ceresc și să ne dea semn al iubirii sale prin răspunsurile la rugăciunile noastre”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2334, Ultimul acces: 2026-06-02 10:30:58