Sfantul Ierarh Spiridon praznuit la Oradea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sfântul Ierarh Spiridon prăznuit la Oradea

[2015-12-13]
Ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, 12 decembrie 2015, a constituit un binecuvântat moment de prăznuire duhovnicească pentru biserica din Oradea ce are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Spiridon, care și-a serbat hramul, după cum ne-a precizat Pr. Cristian Rus.
Bucuria clerului și dreptcredincioșilor acestei enorii a fost desăvârșită prin prezența și slujirea Întâistătătorului Eparhiei Oradiei, Preasfințitul Părinte Sofronie, care a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească și a rostit un bogat cuvânt de învățătură, în prezența a numeroși credincioși care au venit să îi aducă cinstire marelui sfânt făcător de minuni, ale cărui sfinte moaște se află în insula Korfu din Grecia.
La această frumoasă prăznuire, după citirea pericopei evanghelice rânduite, de la Sfântul Evanghelist Luca, Chiriarhul Oradiei a rostit un bogat și plin de semnificații cuvânt de învățătură, în care a scos în evidență frumusețea vieții și a minunilor Sfântului Ierarh Spiridon, mare apărător al credinței ortodoxe și al valorilor creștine:
„Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, mare făcător de minuni, ale cărui sfinte moaște sunt în insula Korfu sau Kerkira, în Grecia, este unul dintre cei mai iubiți sfinți în poporul creștin dreptmăritor, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, unul dintre cei mai iubiți și prețuiți sfinți și prieteni ai lui Dumnezeu de către poporul ortodox. El a trăit în veacul al patrulea și a luat parte la cel dintâi Sinod ecumenic al Bisericii, din anul 325, la Niceea, Sfânt Sinod convocat de Sfântul și Marele Împărat Constantin, primul împărat creștin. Pe Sfântul Spiridon îl cunoaștem din istoria bisericească, din memoria sfântă a Bisericii înregistrată de Sinaxar și îl cunoaștem din relația personală, dar și comunitară de rugăciune, în special acolo unde Sfântul Spiridon este ocrotitorul unei biserici de enorie, cum este și cazul dumneavoastră, al credincioșilor care aparțineți de această parohie.”
La Ectenia întreită din cadrul Sfintei Liturghii, s-au înălțat rugăciuni speciale pentru toți cei bolnavi, care se află în spitale și pe patul de suferință, pentru grabnica vindecare, alinarea suferințelor și tămăduirea patimilor sufletului și trupului, dar și pentru dezrădăcinarea urii și a toată răutatea și înmulțirea binelui și a dragostei dintre oameni. De asemenea, la Ectenia pentru cei adormiți, au fost pomeniți și s-au înălțat rugăciuni pentru veșnica odihnă a tuturor celor care s-au stins din viață în ultima vreme și care au murit de moarte năprasnică.
La finalul slujbei, Părintele Dorel Octavian Rus, Protopopul Oradiei, Peștișului și Aleșdului a rostit un cuvânt de bun venit Chiriarhului, subliniind frumoasa lucrare pastoral-misionară și social-filantropică desfășurată în cadrul acestei parohii, începând din anul 2003, când a fost finalizată construcția bisericii de lemn și s-a început slujirea în sfântul lăcaș. Părintele paroh Alexandru Martin a adresat cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Sofronie pentru prezența și slujirea în mijlocul credincioșilor acestei enorii la hramul bisericii și pentru aleasa purtare de grijă.
În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie a felicitat pe cei doi preoți care slujesc în acest sfânt lăcaș și pe credincioșii parohiei pentru jertfa și dragostea sfântă de care dau dovadă față de Biserica dreptmăritoare, adresând un îndemn părintesc tuturor, ca și în această perioadă binecuvântată a Postului Nașterii Domnului, în pofida greutăților și încercărilor din vremurile pe care le trăim, să nu îi uite pe cei săraci, să îi ajute pe cei lipsiți, singuri și neajutorați, spre a aduce lumina și bucuria Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos în inimile și casele tuturor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1031, Ultimul acces: 2026-06-02 10:25:35