Arhiepiscopul Tomisului împlineşte 60 de ani[2015-12-12]Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îşi aniversează astăzi, 12 decembrie 2015, ziua de naştere.Înaltpreasfinţia Sa s-a născut la 12 decembrie 1955, în localitatea Vatra Dornei, jud. Suceava. Între anii 1992-1993 Bursă de Studii în Anglia la Universitatea din Birmingham. În perioada absolvit 1976-1980 - Facultatea de Teologie din Bucureşti, 1970-1975 - Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamţ, 1962-1970 - Şcoala Generală din Dorna Arini. Devine Doctor în Teologie din iulie 1999, Profesor Universitar din aprilie 2002. Doctor în muzică din decembrie 2005. În noiembrie 1982 a fost încadrat cântăreţ bisericesc la paraclisul patriarhal Antim (după ce a cântat în corul studenţilor), la 1 octombrie 1986, s-a titularizat prin concurs pe postul de asistent universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti, secţia Practică. În anul 1977 a fost închinoviat ca frate la schitul Crasna, din judeţul Prahova. La 6 decembrie 1990, a fost tuns în monahism primind numele de Teodosie. La 24 februarie 1991, a fost hirotonit Ieromonah, având ca sarcină activitatea de asistenţă religioasă şi misiune caritabilă la spitale, azile şi casele de copii din Bucureşti. În şedinţa din 22 martie 1994, Sfântul Sinod l-a ridicat la treapta Arhiereu, cu acordarea prealabilă a rangului de Arhimandrit şi a aprobat alegerea în funcţia de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titulatura de Snagoveanul. Hirotonia în Arhiereu s-a săvârşit în ziua de 03 aprilie 1994, în biserica Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti, Paraclis Patriarhal. Pe data de 21 februarie 2001, Vrednicul de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, a convocat la Bucureşti Colegiul Electoral Bisericesc în vederea alegerii noului Arhiepiscop al Tomisului. În urma votului membrilor Consiliului Electoral Bisericesc, Episcopul Teodosie Petrescu a fost ales pentru scaunul Arhiepiscopal de la Tomis. La 8 aprilie 2001, în Duminica Floriilor, a avut loc întronizarea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1064, Ultimul acces: 2026-09-19 02:07:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1