Liturghie arhierească în noua biserică a Mănăstirii Izbuc[2015-12-22]Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradieia oficiat duminică, 20 decembrie 2015, Sfânta Liturghie în noua biserică a Mănăstirii Izbuc. Aceasta este prima liturghie oficiată în noul locaș de cult al celui mai vechi așezământ monahal din Bihor.Prin voia și ajutorul Preasfintei Treimi, prin grija permanentă și daniile personale ale Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, prin munca, jertfa și dragostea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarh și stareț al Mănăstirii Izbuc și a obștii monahale, cu ajutorul și obolul bunilor credincioși bihoreni, dar și din alte județe ale țării, cu sprijinul autorităților centrale, județene și locale, dar și a altor numeroși binefăcători, la Mănăstirea Izbuc s-a ridicat o frumoasă biserică, având ca hramuri principale «Adormirea Maicii Domnului», hramul istoric, «Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic» și «Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina», iar ca hramuri secundare «Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena» și «Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana, Farmacolitria», a precizat Pr. Cristian Rus. Răspunsurile liturgice au fost date de către corul Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana al Catedralei Episcopale Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, care a oferit și un microconcert de colinde la momentul chinonicului. Tot acum, un grup de credincioși din localitatea Șanț, județul Bistrița Năsăud, condus de Doamna Prof. Viorica Rogozan, cu toții îmbrăcați în straie populare bistrițene, au adus colindul sfânt și bun, iar tineri din parohia Cărpinet, comuna pe raza căreia se află mănăstirea, însoțiți de preotul paroh, au colindat colinde tradiționale din această zonă. Vestea Nașterii Domnului a fost adusă prin colinde și de către cunoscutele interprete de muzică populară Florica Zaha din Bihor, membră a corului Catedralei Episcopale din Oradea, și Viorica Hojda din Bistrița Năsăud, precum și de interpretul Dănilă Filipoi din Șanț, Bistrița Năsăud. În cadrul slujbei, după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, Chiriarhul Oradiei a rostit un bogat cuvânt de învățătură în care a vorbit despre simbolismul profund reprezentat de genealogia Mântuitorului Iisus Hristos: Îndelungul șir de nume pe care l-am ascultat, cu un profund caracter simbolic, vine să ne aducă aminte, într-o recapitulare, într-o sinteză, așteptarea umanității, de la cel dintâi care s-a învrednicit a-L vedea pe Dumnezeu sub chipul Preasfintei Treimi, cei trei îngeri care au venit și s-au arătat lui Avraam și soției sale Sara la stejarul din Mamvri, și până la Dreptul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Ne sunt prezentate trei cicluri de câte paisprezece neamuri. Cele trei cicluri ne descoperă taina Sfintei Treimi. A doua Persoană a Preasfintei Treimi, Dumnezeu-Fiul, la plinirea vremii, adică după ce a așteptat mult, de la Adam și până la Fecioara Maria, Se face Om, Se întrupează, împlinindu-se profeția lui Isaia, pe care o reamintește Sfântul Evanghelist Matei în încheierea pericopei evanghelice de astăzi. Numărul paisprezece, descompus, înseamnă de două ori înmulțit cu șapte. Șapte este numărul desăvârșit, numărul zilelor creației, numărul simbolic și alegoric, totodată, care reflectă legile după care universul a fost creat și desăvârșirea, perfecțiunea pe care Dumnezeu a așezat-o în lume la creație, a spus Preasfinția Sa. Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Episcopia Oradiei și starețul Mănăstirii Izbuc, a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru bucuria acestei împliniri, cea dintâi sfântă slujbă săvârșită în noua biserică a mănăstirii, mulțumind, totodată, Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei pentru dragostea, purtarea de grijă și contribuția personală la zidirea noii biserici. Mulțumiri au fost aduse oficialităților prezente și bunilor credincioși care și-au adus obolul și au contribuit la ridicarea noului sfânt lăcaș. În cuvântul festiv de încheiere, Chiriarhul Oradiei a ținut să felicite pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău pentru frumoasa lucrare duhovnicească, ctitoricească și misionară ce o desfășoară, împreună cu întreaga obște a Sfintei Mănăstiri Izbuc, mulțumind tuturor dreptmăritorilor creștini care au ajutat și ajută la zidirea noii biserici mari a mănăstirii, arătând importanța istorică a acestui moment și subliniind necesitatea construirii unei noi biserici monumentale la Mănăstirea Izbuc, așa cum se zidesc și în multe alte locuri din Eparhia Oradiei, potrivită cu demnitatea neamului românesc, aceea de ctitor de locașuri sfinte. Piatra sfântului lăcaș, zidit după modelul istoricei biserici a Mănăstirii Ravanița din Serbia, a fost sfințită și așezată de Preasfințitul Părinte Sofronie la 16 mai 2010, pe locul vechii biserici a mănăstirii. Între anii 2011 și 2014 s-a turnat fundația și s-au ridicat zidurile până la acoperiș și cupole inclusiv, astfel încât la 29 mai 2014, de praznicul Înălțării Domnului, Ierarhul Oradiei a sfințit crucile de pe cele cinci cupole ale bisericii, ce au fost amplasate în aceeași zi. Au urmat lucrări de acoperire a bisericii cu tablă de cupru și placare exterioară cu piatră naturală românească, ce s-au finalizat în acest an, iar în interior s-au executat lucrări de tencuire și pregătire pentru pictură. În ferestrele de la turla centrală au fost montate vitralii, iar schelele din interior au fost scoase, fiind amenajat interiorul bisericii pentru slujire. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 33115, Ultimul acces: 2026-08-05 07:06:55
|
Timp total: 0.05s...
[]:1