Mânăstirea Cârcea în haine de sărbătoare[2016-01-19]Mânăstirea Cârcea de lângă Craiova și-a sărbătorit duminică 17 ianuarie 2016, Ocrotitorul, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Evenimentul de înaltă trăire duhovnicească a fost marcat și de bucuria prezenței în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Momentele liturgice ale zilei s-au încheiat cu o slujbă de Parastas pentru toți ctitorii și binefăcătorii sfântului locaș care au plecat la Domnul, după cum ne-a precizat Preot Gheorghe Cioiu.În cuvântul rostit la finalul slujbei religioase, Mitropolitul Olteniei a detaliat învățăturile pericopei evanghelice duminicale despre vindecarea celor 10 leprosi (Luca 17, 12-19) și a subliniat modelul de viață și sfințenie reprezentat pentru noi de Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Trebuie să fim recunoscători și mulțumitori pentru binele ce ni se face în această viață. Mântuitorul Iisus Hristos apreciază acest lucru și îl subliniază în Evanghelia din această duminică: << Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt?>>(Luca 17, 17). Da, toți s-au vindecat, numai că sunt mulți cei care uită repede binefacerea primită datorită mrejelor lui satan. Când ești bolnav, când te afli într-un necaz sau suferință nu ști ce să dai, ce să faci ca să fi ajutat și îndată ce primești acest ajutor ai uitat. Ai impresia că cel care te-a ajutat e prea pretențios, prea multe vrea de la tine. Numai că tot ceea ce ține de recunoștință face parte din buna creștere, iar în Biserică această creștere înseamnă buna și dreapta credință, înseamnă respect, recunoștință și mulțumire. Și toate acestea sunt întruchipate de cel vindecat de lepră, care s-a întors și a fost binecuvântat de Domnul și întărit spre a fi în continuare lângă El. Pentru că recunoștința nu se ține departe, ci trebuie să fie mereu aproape de Dumnezeu. Când recunoști că Dumnezeu te-a ajutat, trebuie să vii la El ca să-I mulțumești, nu să stai departe. Căci și ceilalți nouă leproși vindecați, probabil că au avut gânduri de recunoștință față de Cel care i-a vindecat, dar dacă n-au venit aproape, recunoștința lor nu a fost consemnată deoarece nu este legată de comuniune, de o relație directă cu Vindecătorul, de trăirea în El, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, că <<în El trăim, viem, ne mișcăm și suntem>> (Faptele apostolilor 17, 28). Pentru aceasta necesar este să fim într-o permanentă deschidere și dăruire. Îți deschizi sufletul, dar îl și dăruiești în același timp. Așadar, recunoștința, această floare aleasă pe care trebuie să o dăruim lui Dumnezeu, se bazează pe deschidere și dăruire, așa cum model ne este Sfântul Cuvios Antonie cel Mare pe care îl prăznuim în fiecare an la 17 ianuarie. Cel care s-a deschis lui Dumnezeu din fragedă pruncie și și i-a dedicat întreaga lui viață. Sfântul Antonie nu s-a uitat la trup care este trecător, ci la suflet, la lucrul cel nemuritor și astfel a ajuns în ceata sfinților lui Dumnezeu, acolo unde drepții se odihnesc în comuniune și comunicare. Comuniune pentru că sunt toți împreună și comunicare pentru că unii altora se dăruiesc permanent într-o iubire desăvârșită. Noi Îl rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu, ca prin rugăciunile Sfântului Cuvios Antonie, să ne vindece de lepra trupească și sufletească și de toate suferințele, păcatele și patimile, spre a ajunge curați în Împărăția cea veșnică a cerurilor, a încheiat IPS Irineu. Așezământul monahal de la Cârcea, închinat Sfântului Antonie cel Mare și praznicului Intrarea Maicii Domnului în Biserică, se află situat la circa 10 km de municipiul Craiova, pe ruta Coșoveni Leu - Caracal. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1957 prin strădania familiei Cristofir, dar sfântul locaș a fost sfințit abia în anul 1992 de către vrednicul de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei. Astăzi funcționează ca mănăstire de maici, obștea fiind condusă de monahia Eleonora Cristofir. Tradiția locului spune că aici, cu secole în urmă, a fost un așezământ monahal pentru călugări. Există și o cruce mare din piatră, cu inscripții chirilice, nu departe de intrarea în actuala biserică. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3336, Ultimul acces: 2026-04-18 06:04:05
|
Timp total: 0,42s...
[]:1