Mesaj de condoleanțe adresat familiei tinerei Angela Oprea[2016-01-21]21.01.2016Îndurerată familie, Cu durere am aflat de trecerea din această viață a fiicei dumneavoastră Angela Oprea, internată în stare gravă la Spitalul de Arși din București în urma incendiului din Chișinău din ziua de 9 ianuarie 2016. În aceste momente grele pentru familie, prieteni și cunoscuți, vă încredințăm pe toți de întreaga noastră compasiune și vă adresăm tuturor sincere condoleanțe. Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morții și Domnul vieții, Care ne învață că Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi! (Ioan 11, 25), să așeze sufletul tinerei Angela Oprea împreună cu drepții, în lumina și iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit! Veșnica ei pomenire din neam în neam! Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndoliată, DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1161, Ultimul acces: 2026-07-26 12:18:43
|
Timp total: 0.04s...
[]:1