Intaistatatorii de Biserici Ortodoxe au oficiat Sfanta Liturghie la Biserica „Sf. Ap. Pavel” din Chambésy - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe au oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. Ap. Pavel” din Chambésy

[2016-01-24]
Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe Autocefale, participanți la Sinaxa ce se desfășoară zilele acestea la Chambésy – Geneva, au oficiat duminică, 24 ianuarie 2016, Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Apostol Pavel a Centrului Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, Elveția.
La Sinaxa de la Geneva sunt prezenți următorii Întâistătători de Biserici Ortodoxe:
† Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului,
† Teodor al II-lea, Patriarhul Alexandriei și al Întregii Africi,
† Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului,
† Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii,
† Irineu, Patriarhul Serbiei,
† Daniel, Patriarhul României,
† Neofit, Patriarhul Bulgariei,
† Ilia al II-lea, Patriarhul Georgiei,
† Chrisostom al II-lea, Arhiepiscopul Ciprului,
† Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei și al întregii Albanii,
† Ratislav, Mitropolitul Cehiei și al Slovaciei.
La evenimentele din aceste zile nu au participat Preafericitul Părinte Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade (din motive personale), iar Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, și Preafericitul Părinte Sava, Mitropolitul Varșoviei și al întregii Polonii, din cauza unor probleme de sănătate, dar au avut reprezentanți la această Sinaxă. Astfel, Biserica Ortodoxă a Greciei a fost reprezentată de Mitropolitul Gherman de Ileia (Elis), iar Biserica Ortodoxă a Poloniei de către Episcopul Jerzy (Gheorghe) de Siemiatycze, Episcop-vicar al Eparhiei Varșoviei.
Sfânta slujbă a fost săvârșită de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, împreună cu întâistătătorii tuturor Bisericilor Ortodoxe, între care s-a aflat și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Patriarhul Ecumenic a ținut și un cuvânt de învățătură din care redăm un fragment: „Astăzi noi punem un jalon istoric și încredințăm rugăciunii unui mare număr de oameni evenimentul apropiat al Sfântului și Marelui Sinod. Suntem fideli continuității teologice a credinței noastre în Iisus Hristos care se exprimă în același timp prin învățătura Bisericii Apostolice și a Sfinților Părinți ai Bisericii. Întrucât Tradiția noastră este bogată și foarte vie, ea trebuie să afle cuvintele potrivite pentru a răspunde provocării timpului nostru. Sfântul și Marele Sinod Ortodox va marca o etapă decisivă în viața Bisericii noastre. El nu se limitează la momentul în sine, ci trebuie înțeles ca un proces în desfășurare, început în trecut și care continuă în viitor. Deci, suntem hotărâți sa proclamăm mesajul Ortodoxiei”.
Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe participă zilele acestea la Sinaxa pentru pregătirea finală a Sfântului și Marelui Sinod Ortodox, programat pentru luna iunie a acestui an.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1067, Ultimul acces: 2026-04-12 16:35:48