PS Lucian: Având astăzi în față icoana Înfricoșătoarei judecăți să medităm la judecata particulară, dar și la cea universală[2016-03-07]Având astăzi în față icoana Înfricoșătoarei judecăți să medităm la judecata particulară, dar și la cea universală, a fost îndemnul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, adresat credincioșilor Parohiei Vălișoara. Cuvintele au fost rostite în Duminica lăsatului sec de carne (06 martie 2016), duminică în care textul evanghelic a făcut referire la desfășurarea Judecății de Apoi.Tot în această Duminică, a treia din Perioada Triodului, (06 martie 2016) Episcopul Caransebeșului a resfințit biserica parohială cu hramul Adormirea Maicii Domnului și a sfințit o troiță ridicată în curtea lăcașului de cult din Vălișoara, informează Diac. Pavel Canea, Darius Herea. Apoi, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului. La slujbă au participat autorități locale și un număr impresionant de credincioși. În cuvântul de învățătură rostit, Ierarhul a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate realizările din această parohie și explicat cum trebuie să ne raportăm la judecata cea de apoi. Îl rugăm să binecuvinteze calea postului, acest drum care ni se deschide nouă credincioșilor către Împărăția lui Dumnezeu, a precizat Preasfinția Sa, arătând că suntem chemați, având astăzi în față icoana Înfricoșătoarei judecăți, să medităm la sfârșitul lumii, la judecata particulară, dar și la cea universală, pe care o va face Fiul Lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Stelian Laurențiu Georgescu a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar persoanelor care s-au implicat în ridicarea troiței și înfrumusețarea locașului de cult au primit acte de cinstire din partea Ierarhului. După Sfânta Liturghie, Chiriarhul Eparhiei a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru pruncul părintelui paroh. *** În Parohia Vălișoara a existat o biserică de lemn pe locul numit Dealul Bisericii, iar actualul locaș de cult cu hramul Adormirea Maici Domnului a fost construit între anii 1882 și 1884, în stil baroc, și a fost sfințit în data de 09 august 1992 de Mitropolitul Nicolae Corneanu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 860, Ultimul acces: 2026-07-26 15:41:54
|
Timp total: 0.05s...
[]:1