Preasfințitul Părinte Macarie s-a întâlnit cu peste 150 de liceeni din Sibiu[2016-03-29]de Gheorghe Anghel150 de elevi s-au întâlnit cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, în cadrul conferințelor susținute de Ierarh luni, 28 martie 2016, la Sibiu, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. În cadrul evenimentelor, Preasfinția Sa a purtat un dialog cu cei interesați răspunzând tuturor întrebărilor legate de credință, de relația cu Dumnezeu și de viața creștină. Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord a conferențiat luni, 28 martie 2016, la Colegiul Național Pedagogic Andrei Șaguna și la Colegiul Național Octavian Goga din Sibiu. La cele două întâlniri au participat peste 150 de elevi de la cele două instituții de învățământ, alături de cadre didactice și profesori de Religie. Întâlnirile au avut ca principal obiectiv împărtășirea din experiența duhovnicească a Preasfinției Sale în urma celor opt ani de slujire a românilor din Suedia, Danemarca și Norvegia. În același timp, Părintele Episcop a dorit să răspundă tinerilor la multe întrebări legate de credință, de relația cu Dumnezeu și de viața creștină. Am avut întâlniri frumoase, dialoguri ziditoare, deoarece tinerețea nu este doar o vârstă biologică, ci este mai cu seamă o vocație. Tinerii au preocupări frumoase și am încercat să răspundem împreună la toate întrebările lor. Mă bucură faptul că mulți dintre ei calcă pragul Bisericii, se pregătesc pentru Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, sub oblăduirea duhovnicilor tineri din Sibiu, a spus PS Episcop Macarie. Conferințele au fost organizate prin intermediul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, filiala Sibiu, și al Departamentului pentru Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 810, Ultimul acces: 2026-07-26 15:34:32
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1