Moaștele Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul, în pelerinaj în Drama (Grecia)[2016-04-11]de Aurelian IftimiuSf Gheorghe din Drama 1 Moaștele Sfântului Cuvios Mărturisitor Gheorghe Karslidis au fost aduse, la sfârșitul săptămânii trecute, în orașul grecesc Drama spre sfințirea și întărirea credincioșilor, informează site-ul oficial al Mitropoliei de Drama (Biserica Ortodoxă a Greciei). Vineri, 8 aprilie 2016, racla cu sfintele moaște ale Cuviosului Gheorghe au fost aduse de la Mănăstirea Înălțarea Domnului din localitatea Taxiarches la Biserica Sfântul Nicolae din Drama, unde au fost așezate spre închinarea credincioșilor. În Duminica a patra din Post, 10 aprilie, Mitropolitul Pavlos de Drama a coliturghisit împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teoclit, Mitropolit de Ierisso, Sfântul Munte și Ardamerion. La finalul Sfintei Liturghii, au fost intonate laudele Cuviosului Gheorghe, după care a urmat o procesiune cu racla cu moaștele sfântului în centrul orașului Drama, la care au participat clerici, personalități locale și credincioși. La finalul procesiunii, a fost oficiat Paraclisul Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul în biserica Sfântul Nicolae, după care racla cu sfintele moaște ale cuviosului a fost readusă la Mănăstirea din Taxiarches. Citește și Moaștele Sfântului Gheorghe din Drama vor fi aduse la Cluj-Napoca, de hramul Catedralei Mitropolitane Sf. Cuv. Gheorghe din Drama a fost trecut în calendarul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 769, Ultimul acces: 2026-07-27 13:08:05
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1