Vizită pastorală în Parohia Timișoara – Zona Steaua - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vizită pastorală în Parohia Timișoara – Zona Steaua

[2016-04-16]
de Iulian Dumitrascu

IMG_1425
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a binecuvântat și sfințit crucile ce urmează a fi așezate pe cele două turle ale bisericii parohiei Timișoara – Zona Steaua, informează site-ul oficial al Eparhiei.
Evenimentul a avut loc vineri, 15 aprilie 2016, în prezența numeroșilor credincioși.
În cuvântul său ierarhul a vorbit despre semnificațiile sfințirii unei cruci.
„Sfințirea crucii e semnul că Dumnezeu a binecuvântat locașul acesta și va binecuvânta acest locaș. Crucea prefigurează că Hristos a ajuns la Golgota. Același drum făcut de Hristos este, acum, făcut și de noi, preoți și credincioși, care am ajuns pe Golgota, pe această turlă a bisericii. Înconjurând sfânta biserică, am mers cu cei care L-au ajutat pe Hristos să-și ducă crucea. Fiecare dintre creștinii care ați contribuit la zidirea sfintei biserici, veți lua plata lui Simon din Cirene! Lângă Simon veți sta în Rai! Fericit este cel ce poartă crucea lui Hristos pe pământ! Fericite sunt buzele dumneavoastră că ați sărutat sfânta cruce! Să vă țină Dumnezeu sănătoși și să vă aduceți aminte de această zi binecuvântată, când v-a sărutat și îmbrățișat Hristos pe toți!”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
La final, părintele paroh Ioan Mezinca a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioan atât pentru bucuria adusă enoriașilor parohiei, cât și pentru duhovnicescul cuvânt.
Lăcașul de cult are ca hram Nașterea Maicii Domnului.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 660, Ultimul acces: 2026-07-29 04:38:12