Burse de studiu pentru elevii merituoși din județul Buzău - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Burse de studiu pentru elevii merituoși din județul Buzău

[2016-04-20]
de Gratian Moldovan

IMG 0168
La Seminarul Teologic Ortodox Chesarie Episcopul, s-a întrunit miercuri, 20 aprilie 2016, comisia de evaluare pentru acordarea burselor în județul Buzău. La întâlnire a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
„Am fost plăcut impresionat să constat că, pentru dobândirea acestor burse de studii, s-au înscris mulți elevi și chiar studenți, îns㠖 așa cum se întâmplă la orice competiție – comisia de evaluare, ținând seama criteriile stabilite: performanțe școlare deosebite (olimpiade, concursuri), situația financiară precară a familiei și rezultatele bune dobândite la învățătură în anul precedent, a selectat pe cei mai buni, adică 25 de tineri, dornici să studieze cu sârguință. Se cuvine să precizăm, aici, că bursele respective sunt susținute financiar de o familie de buni creștini din Buzău și că, la acestea, au acces atât elevii de liceu, cât și studenții originari din județul Buzău, cu rezultate remarcabile la învățătură”, a subliniat Ierarhul.
Pentru al patrulea an consecutiv, Centrul Cultural-Filantropic Cuvioasa Parascheva din Buzău oferă 25 de burse lunare, în valoare de 300 de lei fiecare, elevilor din județ, cu rezultate foarte bune la învățătură, dar cu o situație materială precară, începând din anii de liceu și continuând chiar la universitate, anunță reprezentanții Biroului de Presă al Eparhiei.
De asemenea, Chiriarhul locului a mai adăugat că activitatea prin care se sprijină tinerii este necesară.
„Consider că această activitate, care a început de mai multă vreme, este de bun augur, mai ales în acest an, 2016, dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române educației religioase a tineretului. Ne exprimăm speranța că cei ce au fost declarați câștigători ai burselor de studiu vor înțelege semnificația faptei bune săvârșite de acești creștini generoși și își vor da silința să înregistreze rezultate foarte bune la învățătură, aducând bucurie părinților, profesorilor și binefăcătorilor lor“, a declarat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.
***
Centrul Cultural-Filantropic Cuvioasa Parascheva din Buzău a fost înființat în toamna anului 2004 de pr. prof. dr. Gheorghe Sava-Popa și își desfășoară activitatea sub patronajul spiritual al parohiei. Scopul asociației este profund umanitar și constă în sprijinirea dezvoltării educației, susținerea elevilor și a studenților cu posibilități materiale reduse, cultivarea spiritului de întrajutorare între oameni și promovarea valorilor spirituale și morale creștine.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 727, Ultimul acces: 2026-07-28 07:46:37