Slujba Învierii Mântuitorului Iisus Hristos la Catedrala Arhiepiscopală din Galați - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujba Învierii Mântuitorului Iisus Hristos la Catedrala Arhiepiscopală din Galați

[2016-05-01]
de Gratian Moldovan

În noaptea Sfintei Învieri a Mântuitorului Iisus Hristos, în Catedrala Arhiepiscopală, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oferit preoților de la parohii Lumina Sfântă adusă în seara aceleiași zile de o delegație a Patriarhiei Române, direct de la biserica „Învierii Domnului” din Ierusalim. Lumina a fost dusă cu evlavie de preoți și oferită credincioșilor adunați în sfintele lăcașuri.
În continuare chiriarhul locului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a rostit chemarea „Veniți de luați lumin㓠și a oferit, la momentul mult așteptat Sfânta Lumină celor câtorva mii de credincioși adunați pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale și pe strada Domnească, anunță Gabriel Molocea, de la Biroul de Presă al Eparhiei.
Adresându-se mulțimii de credincioși, Ierarhul a accentuat însemnătatea duhovnicească a aducerii, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Sfintei Lumini de la Biserica Sfântului Mormânt a Mântuitorului Hristos de la Ierusalim.
După primirea Luminii Sfinte, mulțimea credincioșilor a participat la slujba Canonului Învierii din Catedrala Arhiepiscopală. A fost oficiată în continuare Sfânta Liturghie Pascală la care au luat parte un număr impresionant de credincioși gălățeni dar și reprezentanții autorităților locale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3034, Ultimul acces: 2026-07-30 22:10:13