Necesitatea recuperării caracterului sacru al duminicii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Necesitatea recuperării caracterului sacru al duminicii

[2006-12-01]
Este urgent să se reamintească sacralitatea Zilei Domnului și necesitatea de a lua parte la Liturghia duminicală, subliniază Papa Benedict al XVI-lea în mesajul trimis Cardinalului Francisc Arinze, prefect al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, și participanților la ziua de studiu promovată de acest dicaster la aniversarea promulgării Constituției Conciliului Vatican II Sacrosanctum Concilium despre liturgie. Întâlnirea pe tema Liturghia duminicală pentru sfințirea poporului creștin s-a desfășurat vineri, 1 decembrie 2006, în Vatican, informează Radio Vatican.
Duminica, scrie Papa, rămâne fundamentul germinal și în același timp nucleul primordial al anului liturgic care își trage originea din învierea lui Cristos, grație căreia au fost întipărite în timp trăsăturile veșniciei. Duminica este așadar, să spunem așa, un fragment de timp pătruns de eternitate, deoarece aurora sa a văzut Răstignitul înviat intrând biruitor în viața veșnică. Sfântul Părinte subliniază faptul că pentru primii creștini, participarea la celebrările duminicale constituia expresia naturală a apartenenței lor la Cristos, a comuniunii cu Trupul Său mistic, în așteptarea plină de bucurie a întoarcerii Sale în slavă.
Contextul cultural în care trăim, marcat adesea de indiferența religioasă și de secularismul care estompează dimensiunea transcendentală, avertizează Papa, nu trebuie să facă să se uite că Poporul lui Dumnezeu, născut din evenimentul pascal, trebuie să se întoarcă la el ca la un izvor nesecat. Și aceasta pentru a înțelege tot mai bine trăsăturile propriei identități și rațiunile propriei existențe. În mesajul către Cardinalul Francisc Arinze, Pontiful subliniază importanța participării la Liturghia duminicală repetând că duminica nu a fost aleasă de comunitatea creștină ci de însuși Cristos.
Papa încurajează, astfel, să se aprofundeze din ce în ce mai mult importanța Zilei Domnului, evidențiind în același timp centralitatea Euharistiei ca pilon fundamental al duminicii și al întregii vieți bisericești. Papa Benedict al XVI-lea își exprimă apoi speranța ca această zi de studiu să contribuie la recuperarea sensului creștin al duminicii în cadrul pastoralei și în viața fiecărui credincios. Fie ca Ziua Domnului... să recapete toată însemnătatea sa și să fie percepută și trăită pe deplin în celebrarea Euharistiei, rădăcină și aspect fundamental al unei creșteri autentice a comunității creștine.
În discursul său de deschidere a reuniunii din Vatican, Cardinalul Arinze a subliniat faptul că fiecare creștin are îndatorirea de a mărturisi lumii prin propria viață ce este Biserica, și acest lucru se petrece în primul rând duminica. Într-un context de secularizare, ca cel actual, el a reafirmat urgența elaborării unui plan pastoral de formare la toate nivelurile pentru ca să se poată recupera sensul sacrului, ajutând credincioșii să sfințească ziua Domnului prin participarea la celebrarea euharistică.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1121, Ultimul acces: 2026-08-26 08:20:18