PS Sofronie: Rostul nostru, al crestinilor, este de a aduce mereu aminte lumii in care traim de existenta vietii vesnice - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PS Sofronie: Rostul nostru, al creștinilor, este de a aduce mereu aminte lumii în care trăim de existența vieții veșnice

[2016-11-29]
de Andrei Pau

csc_0558
Duminică, 27 noiembrie 2016, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a binecuvântat lucrările de restaurare și înfrumusețare realizate la biserica parohială Hidișelu de Sus I cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Protopopiatul Oradea, informează site-ul oficial al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei.
În cuvântul rostit, Preasfințitul Părinte Sofronie a explicat celor prezenți înțelesurile duhovnicești ale fragmentului scripturistic citit la Sfânta Liturghie.
Câți dintre cei de astăzi își mai pun cu adevărat problema vieții veșnice? Pentru că trăim într-o societate de consum, o societate foarte puternic afectată de materialism, într-o lume secularizată, înstrăinată de Dumnezeu. Cultura materialistă a lumii în care trăim îi învață pe oameni, și în special pe copii și pe tineri, cum să trăiască bine aici pe pământ, o lume care l-a alungat pe Dumnezeu, care caută să îi marginalizeze pe propovăduitorii Lui. Rostul nostru, al creștinilor, este de a aduce mereu aminte lumii în care trăim de existența vieții veșnice, a subliniat Preasfinția Sa.
În cadrul Sfintei Liturghii, pentru lucrarea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească realizată până în prezent, Episcopul Oradiei a hirotesit pe părintele paroh Eugen Ioan Hercuț întru iconom.
Părintele protopop Dorel Octavian Rus a rostit, în numele credincioșilor enoriei, un cuvânt de bun venit ierarhului, făcând o scurtă prezentare istorică a vieții bisericești din această localitate.
La final, Preasfințitul Părinte Sofronie a felicitat pe părintele paroh și pe credincioșii din parohia Hidișelu de Sus I pentru frumoasele lucrări de restaurare a bisericii și casei parohiale. De asemenea, Preasfinția Sa a adresat un îndemn ca în perioada Postului Nașterii Domnului să fie înmulțită ajutorarea celor bolnavi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 832, Ultimul acces: 2026-04-11 16:51:49