Papa Francisc: În fața ieslei înțelegem bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu[2016-12-09]09.12.2016, Vatican (Catholica) - Cu ocazia inaugurării bradului de Crăciun din Piața San Pietro, Papa Francisc a primit în audiență vineri, 9 decembrie 2016, în Aula Paul al VI-lea din Vatican, o numeroasă delegație din regiunea italiană Trento, care a dăruit anul acesta bradul. De asemenea, la audiența cu Sfântul Părinte au fost prezenți Episcopi și reprezentanți ai guvernului din Malta, țara care s-a oferit să amenajeze Ieslea din Piața San Pietro. În cuvântul adresat participanților la audiență, Pontiful a descris Ieslea, opera artistului maltez din Insula Gozo, Manwel Grech, ce propune un peisaj maltez, fiind completat cu o cruce malteză și cu o barcă colorată, tipic malteză, ce face aluzie la tragica realitate a migranților plecați spre Italia cu bărcile.În experiența dureroasă a acestor frați și surori, revedem experiența Pruncului Isus care în momentul nașterii nu a găsit adăpost, venind pe lume în grota din Betleem, pentru a fi dus apoi în Egipt, ca să scape de amenințarea lui Irod. Cei care vor vizita această iesle sunt chemați să descopere valoarea simbolică, ce este un mesaj de fraternitate, de comuniune, de primire și de solidaritate. Îndemn ca și ieslele amenajate în biserici, în case și în multe locuri publice să fie o chemare la a-i face loc lui Dumnezeu în viață și în societate, ascuns în chipul multor persoane aflate în condiții de dificultate, de sărăcie sau de chin. Amintind că bradul de Crăciun provine din pădurile zonei Scurelle, de la poalele lanțului muntos Lagorai, cu o natură încântătoare, cu poteci șerpuitoare, tivită cu flori, plante și pârâiașe cristaline, Papa Francisc a spus că frumusețea acestor priveliști sunt o invitație la contemplarea Creatorului și la respectarea naturii, operă a mâinilor Sale. Suntem cu toții chemați să ne apropiem de creație cu uimire contemplativă. Ieslea și bradul formează așadar un mesaj de speranță și iubire și ajută la crearea unui climat de Crăciun favorabil trăirii cu credință a misterului Nașterii Mântuitorului, venit pe pământ cu simplitate și blândețe. Să ne lăsăm atrași, cu suflet de copii, în fața Ieslei, pentru că acolo se înțelege bunătatea lui Dumnezeu și se contemplă milostivirea Sa, care s-a întrupat pentru a ne înduioșa privirea. Anul acesta, ieslea și bradul vor fi iluminate din după-amiaza inaugurării, vineri, 9 decembrie, până în noaptea de duminică, 8 ianuarie 2017. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 972, Ultimul acces: 2026-04-17 22:41:26
|
Timp total: 0,4s...
[]:1