Vestitori ai Nasterii Domnului la Catedrala Episcopala din Caransebes - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vestitori ai Nașterii Domnului la Catedrala Episcopală din Caransebeș

[2016-12-22]
de Andrei Pau

Timp de două zile, în perioada 21-22 decembrie 2016, foarte mulți colindători au venit la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din Caransebeș pentru a-l colinda pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Copii și tineri, dar și adulți, îmbrăcați în straie populare specifice Banatului Montan, au intepretat colinde tradiționale românești, notează site-ul oficial al Episcopiei Caransebeșului.
Alături de Preasfințitul Părinte Lucian au fost și membrii Permanenței Consiliului Eparhial, numeroși colindători din toată eparhia, printre care s-au numărat și toți angajații Centrului Eparhial, precum și membrii centrelor de tineret ale Episcopiei Caransebeșului.
Au poposit în cetatea Caransebeșului peste 40 de coruri și cete de colindători care ne-au adus și în anul mântuirii 2016 vestea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Le mulțumim preoților și profesorilor de religie care s-au ostenit în acest an pentru ca tinerii din eparhia noastră, dar și alți credincioși să vină în număr foarte mare la episcopie și la catedrală, pentru a ne colinda, a ne încânta și pentru a ne înălța duhovnicește, a subliniat Preasfinția Sa.
Preasfințitul Părinte Lucian a adus mulțumiri și felicitări fiecărui grup care a venit și în acest an la colindat. Ierarhul i-a binecuvântat pe toți colindătorii, oferindu-le cadouri și calendare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3797, Ultimul acces: 2026-04-12 17:07:22