Cluj-Napoca: Comemorarea celor trecuți la Domnul în decembrie 1989[2016-12-22]de Andrei PauRevoluția anticomunistă din 1989 a fost comemorată miercuri, 21 decembrie 2016, la Cluj-Napoca, la împlinirea a 27 de ani de la evenimentul istoric, notează site-ul Radio Renașterea. Ceremonia a avut loc în Cimitirul Eroilor, în prezența Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, a oficialităților locale, a militarilor, dar și a numeroși clujeni. În deschidere a fost intonat imnul național, iar după acest moment Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat o slujbă de pomenire în care s-a rugat pentru pentru cei trecuți la Domnul în decembrie 1989. În cuvântul rostit, Mitropolitul Clujului i-a îndemnat pe cei prezenți la ceremonie să prețuiască libertatea, câștigată atât de greu de martirii revoluției, arătând că orice realizare are la baza ei o jertă. Ceremonia a continuat după slujba religioasă, cu un ceremonial de depunere de jerbe și coroane de flori la monumentul eroilor din cimitir. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 891, Ultimul acces: 2026-04-19 13:13:31
|
Timp total: 0,44s...
[]:1