Craciunul la Sibiu: Sute de credinciosi s-au rugat impreuna cu ierarhul lor in Catedrala Mitropolitana - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Crăciunul la Sibiu: Sute de credincioși s-au rugat împreună cu ierarhul lor în Catedrala Mitropolitană

[2016-12-25]
de Gheorghe Anghel

Crăciunul la Sibiu
Cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului, 25 decembrie 2016, sute de credincioși au participat la Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Sibiu. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Din sobor au făcut parte slujitorii Catedralei mitropolitane și cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodox㠄Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, informează site-ul oficial al Eparhiei.
În cadrul Sfintei Liturghii teologul Emil Oancea a fost hirotonit diacon, iar diaconul Radu Tănase a fost hirotonit preot pentru Parohia Cisnădioara, Protopopiatul Sibiu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan-Alexandru Streza.
La finalul slujbei IPS Mitropolit Laurențiu le-a vorbit credincioșilor despre marele praznic al Nașterii Domnului și a transmis tuturor urările specifice acestei sărbători.
Astăzi, când cerul se unește cu pământul, în preamărirea Pruncului născut în peștera Betleemului, au coborât și peste noi darurile cerești trimise de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În Catedrala mitropolitană, înconjurat de mulți preoți și de o mulțime de credincioși, am simțit cu bucurie cum prăznuirea aceasta devine pentru noi o realitate a vieții. Am așteptat cu multă bucurie și cu osteneli pe măsură, prin post, rugăciune și fapte bune, întâlnirea cu Mântuitorul, Prunc venit în lume și născut din Fecioara Preacurată. Ne-am împărtășit din darurile cerești mijlocite de această ființă binecuvântată de Dumnezeu, Mama mamelor noastre, Maica Preacurată, care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu și a rămas pururea Fecioară.
Sărbătoarea s-a încheiat pe esplanada din fața Catedralei mitropolitane, unde ceata junilor din Gura Râului au prezentat obiceiurile din Mărginimea Sibiului. De asemenea, câțiva copii au prezentat obiceiul Irozilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4576, Ultimul acces: 2026-04-15 02:10:36