© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Papa Francisc: Persoanele consacrate, chemate să fie drojdia[2017-02-02]Liturghia din Ziua Vieţii Consacrate02.02.2017, Vatican (Catholica) - Cu toţii, în special persoanele consacrate, a spus Papa Francisc joi, sunt chemaţi să fie drojdie în lume, ducându-l pe Cristos oamenilor – chiar şi când pare că munca trece neobservată sau este altcineva care ar face o treabă mai bună. „Desigur vor putea să existe ‘făini’ mai bune, dar Domnul ne-a invitat să plămădim aici şi acum, cu provocările care ni se prezintă. Nu cu atitudine defensivă, nu mişcaţi de fricile noastre, ci cu mâinile pe plug încercând să facem să crească grâul semănat de atâtea ori în mijlocul neghinei”, a spus Pontiful la predica de la Liturghia celebrată pe 2 februarie în Bazilica San Pietro. Liturghia a fost celebrată în sărbătoarea Prezentării Domnului şi a marcat a 21-a Zi Mondială a Vieţii Consacrate. Sfântul Părinte a spus că chemarea persoanelor consacrate este să îl pună pe Cristos „în mijlocul oamenilor”, nu să acţioneze ca activişti religioşi, ci ca „bărbaţi şi femei care sunt constant iertaţi, bărbaţi şi femei unşi în Botez şi trimişi să împărtăşească cu toţi această ungere şi mângâierea lui Dumnezeu”. „A-l pune pe Isus în mijlocul poporului Său înseamnă a avea o inimă contemplativă, capabilă să recunoască modul în care Dumnezeu merge pe drumurile oraşelor noastre, ale satelor noastre, ale cartierelor noastre. A-l pune pe Isus în mijlocul poporului Său înseamnă a lua asupra noastră crucea fraţilor noştri şi a voi să îi ajutăm să o poarte. Înseamnă a voi să atingem rănile lui Isus în rănile lumii, care este rănită şi doreşte cu ardoare şi imploră să învie.” Vorbind despre potenţialele dubii şi temeri pe care oamenii le pot avea, Papa Francisc a spus că „toţi suntem conştienţi de transformarea multiculturală prin care trecem, nimeni nu pune la îndoială asta. De aici importanţa ca toţi consacraţii să fie inseraţi cu Isus în viaţa, în inima acestor mari transformări. Misiunea – în conformitate cu fiecare carismă particulară – este aceea care ne aminteşte că am fost invitaţi să fim drojdie a acestui aluat concret.” Referindu-se la lectura evanghelică a zilei, cu prezentarea de către Maria şi Iosif a lui Cristos la templu, Sfântul Părinte a spus că cuvintele lui Simeon şi Ana nu sunt pline de concentrare pe sine sau pe analiza relaţiilor lor personale. „Cântarea” lor s-a născut din speranţă, din speranţa care i-a susţinut la vârsta lor înaintată. „Acea speranţă s-a văzut realizată în întâlnirea cu Isus. Când Maria îl pune în braţele lui Simeon pe Fiul Promisiunii, bătrânul începe să cânte, face o proprie ‘liturgie’, cântă visele sale.” Aşa cum Maria l-a pus pe Cristos în faţa lui Simeon şi Ana, şi persoanele consacrate sunt chemate să îl ducă pe Cristos oamenilor şi zonelor pe care le slujesc. Uneori, a spus Papa Francisc, putem cădea în capcana ispitei „supravieţuirii”. „Atitudinea de supravieţuire ne face să devenim reacţionari, fricoşi, ne face să ne închidem lent şi tăcut în casele noastre şi în schemele noastre. Ne proiectează spre în spate, spre gesturile glorioase – dar trecute – care, în loc să trezească creativitatea profetică născută din visele fondatorilor noştri, caută scurtături pentru a scăpa de provocările care astăzi bat la porţile noastre.” Şi a continuat: „Psihologia supravieţuirii elimină forţa carismelor noastre pentru că ne face să le domesticim, să le facem ‘la îndemână’ dar privându-le de acea forţă creativă pe care ei au inaugurat-o; face în aşa fel încât să vrem mai mult să protejăm spaţii, edificii şi structuri decât să facem posibile noi procese. Tentaţia supravieţuirii ne face să uităm harul, ne face profesionişti ai sacrului dar nu părinţi, maici sau fraţi ai speranţei pe care suntem chemaţi să o profeţim.” Sfântul Părinte şi-a încheiat predica astfel: „Să îl însoţim pe Isus ca să se întâlnească cu poporul Său, să fie în mijlocul poporului Său, nu în plângerea sau în anxietatea celui care a uitat să profeţească pentru că nu a luat asupra sa visele părinţilor săi, ci în laudă şi în seninătate; nu în agitaţia ci în răbdarea celui care se încrede în Duhul, Stăpânul viselor şi al profeţiei. Şi astfel împărtăşim ceea ce ne aparţine: cântare care se naşte din speranţă.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1212, Ultimul acces: 2026-09-22 23:25:21
|
Timp total: 0.1s...
[]:1
