Caritas oferă ajutor salvator pentru civilii din Avdiivka, Ucraina[2017-02-06]05.02.2017, (Catholica) - puţin 10 persoane au fost ucise şi alte zeci rănite în această săptămână în noi conflicte din estul Ucrainei. Luptele din prima linie din oraşul Avdiivka au lăsat mii de locuitori fără apă sau electricitate, în condiţii de ger. Organizaţia caritabilă a Bisericii Catolice, Caritas, se află în Donetsk – regiunea cea mai afectată – şi a trimis echipe suplimentare de operatori în oraşul Adviivka pentru a-i ajuta pe cei în nevoi.Datorită escaladării violenţei şi creşterii nevoilor umanitare, a explicat Jorge Nuño Mayer, secretar general al Caritas Europa, Caritas Ucraina a trimis mai multe persoane în acest oraş, care a suferit cel mai mult în ultimele zile, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, cu intensificarea bombardamentelor. El a explicat că dintre cei aproximativ 25.000 de locuitori ai oraşului doar vreo 15.000 au rămas, majoritatea copii, persoane în vârstă şi cu dizabilităţi, cărora le este foarte dificil să fugă din faţa războiului, aşa că organizaţia Caritas este aici ca să ajute, chiar şi în aceste condiţii dificile datorate şi faptului că iarna în estul Ucrainei este foarte aspră”. În ciuda pericolului pentru persoanele care lucrează la Caritas, el a declarat că principala preocupare este pentru oamenii care suferă, în special copii şi vârstnici. „Caritas Ucraina a distribuit în ultimele zile 1.000 de pachete cu mâncare; ideea este să se distribuie 10 tone de hrană în aceste zile populaţiei, pentru ca să aibă suficientă mâncare pentru 2-3 săptămâni”. Nuño Mayer a spus că organizaţia mai distribuie şi kit-uri medical, deoarece serviciile medicale nu funcţionează în acea parte a ţării. El şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul întregii familii Caritas din lume faţă de Caritas Ucraina, care face eforturi de a fi acolo pentru oamenii prinşi la mijloc în războiul care se reaprinde. Secretarul general Caritas a spus că mass-media a uitat de situaţia grea a oamenilor din zonă, dar „trebuie să le reamintim tuturor că în acea regiune din estul Ucrainei peste 5 milioane de persoane sunt afectate, aproape 3 milioane de persoane au părăsit zona, aproape 1,7 milioane au plecat în părţile centrale şi vestice ale Ucrainei şi altele au fugit în Rusia sau în alte ţări vecine. Aşadar Ucraina, ca întreg, se confruntă cu o provocare enormă, a muta oamenii şi a-i ajuta să găsească un nou viitor în alte părţi ale ţării”. Referitor la Avdiivka, este necesar să se ţină cont de cât de dificil este pentru oamenii de acolo, deoarece „liniile de electricitate au fost distruse, încălzirea nu funcţionează şi cu temperaturi de 17 grade Celsius sub zero, este cu adevărat foarte dificil de supravieţuit. Privind spre viitor, Nuño Mayer a spus: „sperăm pentru speranţă, sperăm pentru dialog, sperăm ca oamenii să se poată întoarce la casele lor, ca oamenii să poată să înceapă să îşi trăiască vieţile, având grijă de copiii lor, cu speranţă pentru viitor”. El a arătat că organizaţia Caritas nu este un organ politic „ci încercăm să aducem tandreţe, aşa cum ar spune Papa Francisc: trebuie să realizăm pretutindeni o revoluţie a tandreţei şi în această situaţie dificilă de conflict şi ură. Tandreţea trebuie să se afle acolo pentru că doar pe această tandreţe putem reconstrui societatea”. Nuño Mayer a făcut apel în special la politicieni să nu uite Ucraina, să nu uite această parte a Europei care este sub ameninţare şi care are dreptul la a trăi în pace. El a cerut de asemenea sprijin şi a spus că oamenii pot trimite contribuţia lor pentru a ajuta Ucraina prin oricare dintre organizaţiile Caritas naţionale, care vor direcţiona apoi fondurile prin mecanismele Caritas Internationalis către Caritas Ucraina, şi pot fi siguri că banii vor ajunge la oamenii în nevoi. Nuño Mayer a concluzionat amintind importanta colectă pentru poporul din Ucraina pentru care a făcut apel Papa Francisc, organizată de Episcopi, şi a spus că această iniţiativă încă aduce roade; de asemenea, a declarat el, „rugăciunea ne va ajuta şi ea foarte mult”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1007, Ultimul acces: 2026-09-21 14:52:45
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1