Reportaj video | Biserică ortodoxă la Auvers-sur-Oise. În localitatea franceză au prins viață ultimele creații Van Gogh[2017-02-10]de Iulian DumitrascuSatul francez Auvers-sur-Oise (Ile-de-France) va găzdui în curând o biserică ortodoxă. În luna ianuarie a acestui an Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale a achiziționat Capela romano-catolică Sfântul Nicolae. Lăcașul de cult a fost abandonat de aproximativ 40 ani. Acum va deveni biserica parohială a comunității ortodoxe Sfântul Antim Ivireanul din Cergy care se află în apropiere. În prezent, membrii acestei comunități se roagă în Capela romano-catolică din Saint-Ouen-lAumône, potrivit orthodoxie.com. Pr. paroh Lilian Măntăluță a subliniat că Parohia Sfântul Antim Ivireanul este tânără, fiind înființată acum aproximativ 8 luni. Biserica Sfântul Nicolae a fost cumpărată de la Dioceza catolică, aceasta din urmă acceptând propunerea Mitropoliei românești cu sediul în apropierea Parisului. Alte informații aflăm de la Pr. Răzvan Ionescu, Paroh al Parohiei Sfintele Parascheva și Genoveva (biserica St. Sulpice) din Paris și consilier al IPS Mitropolit Iosif. Părintele a asigurat că după amenajările specifice cultului ortodox, biserica va fi deschisă credincioșilor în câteva săptămâni. Suma de bani necesară a fost strânsă cu ajutorul românilor din toată lumea, precum și prin împrumuturi de la parohii românești din Franța. Întrucât e nevoie de bani în continuare, toată lumea e binevenită pentru a face donații, a transmis Pr. Răzvan Ionescu. La Auvers-sur-Oise și-a petrecut ultimele luni din viață, în 1890, pictorul olandez Vincent Van Gogh. Artistul a pictat aici 70 de tablouri. Donațiile se pot transmite către Parohia Sfântul Antim Ivireanul: Titularul contului: SAINT MARTYR ANTIM IVIREANUL 19 QUAI DU POTHUIS 95300 PONTOISE Cont bancar: 10278, code guichet : 06318, n°compte : 00021051401 IBAN: FR76 1027 8063 1800 0210 5140 139 Cont PayPal: preotlilianmantaluta@yahoo.fr Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 987, Ultimul acces: 2026-04-15 11:41:02
|
Timp total: 0,25s...
[]:1