Mărturisitorii Ortodoxiei din Basarabia şi Bucovina omagiaţi în Capitală[2017-02-17]de Sorin IoniţeCredincioşii bucureşteni au participat joia aceasta la o întâlnire duhovnicească dedicată cinstirii mărturisitorilor neamului şi ai Ortodoxiei din Basarabia şi Bucovina. Evenimentul din 16 februarie 2017 a avut loc, de la ora 18:00, în Biserica Mărcuţa din cartierul Pantelimon, Protopopiatul Sector 2. În cadrul întâlnirii au conferenţiat istoricii: Dr. Constantin Corneanu, Prof. Dr. Ion Constantin şi Gabriela Ielenicz. De asemenea, au luat cuvântul Gabriel Micu, diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Marian Clenciu, preşedintele Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina. Aceştia au adus în atenţia participanţilor suferinţele şi martirajul Preotului Vasile Ţepordei şi a altor persoane care au mărturisit credinţa în închisorile comuniste din ţară şi în gulagul sovietic. Întâlnirea cultural-duhovnicească a avut scopul de a ne reaminti sacrificiul de care au dat dovadă preoţi şi mireni de altădată în apărarea credinţei, a relatat pentru Radio Trinitas părintele Gheorghe Dan, parohul Bisericii Mărcuţa. *** Preotul Vasile Ţepordei s-a născut în data de 5 februarie 1908 în sudul Basarabiei, comuna Cârpeşti, judeţul Cahul. A absolvit Facultatea de Teologie din Chişinău şi s-a dedicat învăţământului. A condus revistele Raza şi Basarabia din timpul României Mari, prin care s-a menţinut vie, o profundă şi luminoasă spiritualitate printre românii basarabeni. În 1941, după retragerea administraţiei româneşti din Basarabia, preotul Ţepordei s-a refugiat cu familia în Bucureşti, iar mai târziu, a fost arestat şi trecut prin toate beciurile, anchetele şi torturile Securităţii comuniste din Bucureşti. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 977, Ultimul acces: 2026-09-24 19:34:52
|
Timp total: 0.06s...
[]:1