Patriarhul Daniel: Centrul de Presa Basilica desfasoara o activitate intensa de zidire a Bisericii din suflete - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Patriarhul Daniel: Centrul de Presă Basilica desfășoară o activitate intensă de zidire a Bisericii din suflete

[2017-03-08]
de Gheorghe Anghel

Patriarhul Daniel
Biserica Ortodoxă Română se îngrijește atât de zidirea duhovnicească a păstoriților ei, dar și de proiectul atât de necesar care vizează construirea Catedralei Naționale.
Fără a neglija activitatea filantropică (anul trecut a cheltuit 21.37 milioane euro în acest sens), dar nici grija pentru susținerea vieții (vezi Campaniile Donează sânge, salvează o viață! și Sănătate pentru sate) Biserica noastră are în vedere și activitatea misionară, întărirea sufletească a credincioșilor ei fiind un obiectiv prioritar. Un rol esențial în îndeplinirea acestui scop îl are și Centrul de Presă Basilica care contribuie la zidirea duhovnicească a credincioșilor, fiind un mijloc de informare, dar și de formare.
În paralel cu acest efort de construire a Catedralei Mântuirii Neamului se desfășoară o activitate intensă de zidire a Bisericii din suflete, spune Patriarhul României.
Zidirea noii catedrale este o necesitate, dar paralel cu aceasta și înainte de începerea ei am intensificat zidirea duhovnicească a Bisericii din suflete. De aceea, Centrul de Presă al Patriarhiei Române poartă numele de Basilica, ce înseamnă o biserică mare, cu trei nave, în numele Sfintei Treimi.
Noi am intensificat zidirea duhovnicească prin mijloace media contemporane ca pregătire și lucrare paralelă cu zidirea Basilicii – Catedrala Înălțarea Domnului și Sfântul Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Deci, nu a fost întâmplătoare alegerea numelui acestei zidiri duhovnicești prin știrile pe care noi le transmitem pentru a face cunoscută lucrarea bisericii și Basilica nou㠖 Catedrala Neamului, explică Preafericirea Sa.
***
Centrul de Presă Basilica a fost înființat la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la 27 octombrie 2007. Centrul cuprinde cinci componente: Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas Tv, Publicațiile Lumina, Agenția de știri Basilica și Biroul de presă și relații publice.
Obiectivele Centrului de presă Basilica sunt :
Cultivarea unei relații active și a unei colaborări fructuoase între cler și credincioși, între Biserică și societate.
Prezentarea în societate a instituțiilor, activităților și atitudinilor Bisericii Ortodoxe Române, cu deschidere spre dialog și cooperare.
Cultivarea valorilor moralei creștine și promovarea activităților cultural-educative în societate, sprijinirea dezvoltării comunităților locale.
Mediatizarea unor campanii social-filantropice și cultural-misionare.
Promovarea obiectivității și respectarea principiilor deontologiei jurnalistice în relatarea evenimentelor, în prezentarea persoanelor și a instituțiilor:
Stabilirea de parteneriate cu instituții de presă, de cultură și de educație din țară și din străinătate.
Încurajarea dialogului credinței creștine cu filosofia, știința, arta și alte domenii de manifestare ale spiritului uman creator de valori perene.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 901, Ultimul acces: 2026-04-16 10:43:05