Exerciţii spirituale 2017 pentru preoţii din Eparhia de Lugoj[2017-03-10]Exerciţii spirituale pentru preoţi10.03.2017, Lugoj (Catholica) - De 20 ani în Eparhia de Lugoj există tradiţia ca în perioada Postului Mare să se organizeze exerciţii spirituale pentru clerul acestei Eparhii. Acest fapt este în conformitate cu canonul 369 § 2 din Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene şi cu dreptul particular. Şi anul acesta, ca în anii precedenţi, exerciţiile se desfăşoară în două serii la care participă în total aproximativ 110 de preoţi. Seria I a exerciţiilor s-a desfăşurat în perioada 6-8 martie cu un număr de 55 de preoţi, iar seria a II-a, se va desfăşura între 13 martie-15 martie a.c. La invitaţia PS Alexandru Mesian, exerciţiile spirituale din acest an au fost conduse, în prima serie de pr. Flavius Manuel Jurcă, protopop de Sarmisegetuza şi în seria a doua pr. Marius Taloş, Superiorul Regional al iezuiţilor din Romania. Programul exerciţiilor spirituale s-a ţinut la Centrul Pastoral Eparhial „Sf. Vasile cel Mare” din Lugoj. Programul spiritual s-a ţinut în capela Centrului Pastoral cu rugăciunea de dimineaţă, urmat de ora canonică şi Sfânta Liturghie, iar în timpul zilei se oficiau devoţiunile: Paraclis, Rozar, Calea Crucii etc, iar meditaţiile, în Aula Magna „Arhiep. Ioan Ploscaru”. Exerciţiile spirituale pentru seria întâi au început în după masa zilei de 6 martie, cu Sfânta Liturghie Solemnă în Catedrala din Lugoj, pontificată de PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea” al Catedralei, dirijat de prof. Olimpia Drăgan, în alternanţă cu preoţii participanţi. PS Alexandru a amintit faptul că primele exerciţii spirituale pentru clerul din Eparhia de Lugoj au fost ţinute începând cu anul 1997, prima ediţie fiind condusă de Mons. Emil Puni SJ de pie memorie, fost Vicar general al Eparhiei de Lugoj între anii 1995 şi 2004. Preasfinţia Sa a mulţumit mai întâi bunului Dumnezeu şi Preacuratei Fecioare Maria, a mulţumit corului şi credincioşilor prezenţi şi i-a îndemnat pe credincioşi, să însoţească pe preoţi cu rugăciune pe parcursul acestor exerciţii spirituale. Tema ediţiei din acest an a exerciţiilor spirituale este legată de „Imitaţiunea lui Cristos”, după Sf. Toma de Kempis. Cele trei zile de reculegere reprezintă şi un timp bogat de rugăciune şi de reflecţie. În timpul acestor zile binecuvântate de Dumnezeu, fiecare preot face spovada de Paşti, conform rânduielilor bisericeşti, dar şi spovada generală, eventual, de la ultimele exerciţii spirituale de anul trecut. Aceste momente de comuniune, când preoţii concelebrează Sfânta Liturghie şi celelalte momente din programul exerciţiilor spirituale împreună cu Episcopul lor, arată unitatea Bisericii: comuniunea între preoţi şi Episcop, în comuniune deplină cu Sf. Părinte Papa de la Roma. Încheierea exerciţiilor a avut loc în capela „Sf. Vasile” cu binecuvântarea euharistică. Preasfinţitul Alexandru a oferit pr. conferenţiar Flavius Jurca un buchet spiritual din partea preoţilor participanţi şi a mulţumit părintelui pentru frumoasele meditaţii prezentate. (Raimondo-Mario Rupp pentru BRU.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 895, Ultimul acces: 2026-09-22 09:33:53
|
Timp total: 0.03s...
[]:1