Duminica a 4-a din Post. Comuniune liturgică la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Duminica a 4-a din Post. Comuniune liturgică la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău

[2017-03-27]
de Gheorghe Anghel

IPS Ciprian - slujire Sf Ioan Scărarul3
Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a slujit Duminică, 26 martie 2017, în Catedrala Arhiepiscopală Înălţarea Domnului din Buzău, informează site-ul oficial al Eparhiei.
Din soborul slujitor au făcut parte: preotul Gheorghe Holbea, cadru didactic la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din Bucureşti, ieromonahul Celestin Chirilă, de la Mănăstirea Crasna din judeţul Prahova, preoţi şi diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Ortodoxă Mixtă Neagu Ionescu a Catedralei Arhiepiscopale.
După citirea Sfintei Evanghelii, părintele Gheorghe Holbea a rostit un cuvânt în care a vorbit despre lupta duhovnicească a omului împotriva patimilor.
Lumea aceasta pune toate tulburările sociale pe seama crizelor. Toţi suntem nemulţumiţi şi aruncăm vina pe ceilalţi, pe crizele economice, politice şi aşa mai departe. Însă, nu înţelegem că, de fapt, criza cea mai mare este înlăuntrul nostru, unde Dumnezeu a aşezat ceea ce nici diavolul nu poate să distrugă. Înlăuntrul fiinţei fiecăruia dintre noi se află chipul lui Dumnezeu, această pecete dumnezeiască, de care nimeni nu se atinge, a spus pr. Holbea.
Părintele Gheorghe Holbea a explicat că rezolvarea tuturor crizelor se află înlăuntrul nostru.
Aşadar, pentru a schimba faţa lumii, nu avem nevoie de revoluţii sociale. Mântuitorul nu a venit să propovăduiască o revoluţie socială, ci singura revoluţie la care suntem chemaţi este cea lăuntrică. Aşa cum ne arată Scara Sfântului Ioan Scărarul, mai întâi, trebuie să ne retragem din duhul lumii care înseamnă să nu mai simţi cât de bolnav eşti, să nu mai simţi păcatul, patima din tine, dar nu părăsind lumea“, a spus părintele Holbea.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Ioan Şolea, consilier eparhial la Sectorul Pastoral-Misionar, a fost hirotonit în treapta de preot, pe seama Catedralei Înălţarea Domnului din Buzău.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1780, Ultimul acces: 2026-09-24 16:54:27